Samsung Galaxy Note 6 ar putea avea specificații demne de un PC

Samsung Galaxy Note 6 ar putea avea specificații demne de un PC

Următorul flagship din seria Galaxy Note ar putea beneficia de specificații impresionante.

Deși lansarea viitorului Samsung Galaxy Note 6 este la luni de zile distanță, primele zvonuri în legătură cu viitorul phablet au început să circule pe piață de ceva vreme.

Vă spuneam în luna februarie a acestui an că Samsung Galaxy Note 6 ar putea să fie unul dintre primele telefoane, dacă nu chiar primul, cu o cantitate impresionantă de 6GB RAM. În contextul în care Galaxy Note 5 a venit cu doar 4GB RAM, saltul până la 6GB ar fi unul remarcabil. Dar, conform celor de la BGR, telefonul ar putea fi chiar și mai performant. În condițiile în care majoritatea oamenilor se așteptau ca Samsung Galaxy Note 6 să fie doar o versiunea oarecum modificată a lui Samsung Galaxy S7, cele mai noi zvonuri ne arată că dispozitivul ar putea beneficia de o serie de specificații de excepție.

În ceea ce privește procesorul, se pare că Galaxy Note 6 nu se va număra printre terminalele dotate cu Snapdragon 820. În schimb, acesta ar urma să includă un Snapdragon 823, despre care v-am mai spus că ar putea fi întâlnit și pe viitorul Xiaomi Mi Note 2. Acesta ar putea fi un procesor quad core, pe 64 de biți, tactat la 2,6GHz și ar putea funcționa alături de o cantitate incredibilă de 8GB RAM. Dacă zvonurile se adeveresc, la acest capitol, Samsung Galaxy Note 6 va fi la fel de performant precum un PC.

Iar în cazul în care Samsung are de gând să introducă un nou chip Exynos, am putea asista la lansarea a două versiuni ale flagship-ului. În ceea ce privește restul dotărilor, ne putem aștepta ca Galaxy Note 6 să fie construit în jurul unui panou Slim RGB AMOLED cu o diagonală de 5,8 inci și o rezoluție de 2560 x 1440. Iar pe spate, noul Galaxy Note ar putea avea o cameră de 12 megapixeli cu stabilizare optică de imagine.

Citește și: