Realitatea virtuală e folosită pentru prinderea ultimilor criminali naziști

Realitatea virtuală e folosită pentru prinderea ultimilor criminali naziști
16:43 10.10.2016

Autoritățile germane au apelat la realitatea virtuală pentru a-i prinde pe ultimii criminali naziști, folosind o replică fidelă a lagărului de concentrare de la Auschwitz. 

Echipa de la Biroul Bavarez de Investigații, condusă de expertul Ralf Breker, a creat un model digital al lagărului nazist, folosind hărți și fotografii extrem de detaliate. Apoi, cu ajutorul unei căști HTC Vive, au putut vedea exact unde se aflau suspecții în acel moment. Tehnica a fost folosită în procesul lui Reinhold Hanning, fost gardian la Auschwitz, condamnat la cinci ani de închisoare pentru complicitate la uciderea a 170.000 de prizonieri.

„S-a întâmplat deseori ca suspecții să spună că au lucrat la Auschwitz, dar că nu știau ce se petrece acolo”, a declarat Jens Rommel, șeful Biroului federal care investighează crimele de război ale naziștilor. Astfel, cu ajutorul modelului virtual, autoritățile pot vedea lagărul din perspectiva unui suspect aflat, de exemplu, într-un turn de observare. Cel mai mare interes al lor este să stabilească dacă suspecții știau că prizonierii erau duși în camere de gazare sau împușcați, pentru a stabili pedeapsa în mod corect.

Replica virtuală arată detalii uimitoare din lagărul nazist din Polonia, unde au fost uciși mai mult de un milion de oameni în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Echipa de experți a recreat inclusiv copacii, pentru ca procurorii și judecătorii să determine dacă blocau sau nu vederea suspecților, în cazul în care pretindeau acest lucru. Breker susține că acesta e cel mai precis și detaliat model al lagărului, potrivit NBC News.

Breker folosește tehnologia 3D în rezolvarea crimelor constant, dar a spus că proiectul Auschwitz a fost considerabil mai dificil, din cauza informațiilor șocante care continuă să iasă la lumină. Un exemplu ar fi momentul în care au ajuns în campus 438.000 de evrei, iar volumul oamenilor incinerați a făcut coșurile de fum să se spargă. Ulterior, naziștii au colectat grăsimea provenită de la trupurile incinerate și au folosit-o pentru a alimenta focul pentru arderea următoarelor victime, potrivit Digital Trends.

Ralf Breker crede că tehnica poate fi folosită mai des în procesele actuale și că, în doi sau trei ani, orice loc în care a fost săvârșită o crimă ar putea fi recreat virtual. De asemenea, modelul creat de experți ar putea fi împrumutat Memorialului Victimelor Holocaustului, astfel încât vizitatorii să vadă cu ochii lor cruzimea de care au fost capabili semenii lor.

 

loading...