Quake Champions anunțat oficial, Doom disponibil în demo o săptămână

În cadrul conferinței celor de Bethesda din cadrul E3 2016, au fost făcute câteva anunțuri foarte interesante despre viitorul Doom și Quake Champions.

În cazul în care ați stat în dilemă dacă merită sau nu să investiți banii în noul Doom, lansat în urmă cu câteva săptămâni, doar săptămâna aceasta, pe PS4, Xbox One și PC, va fi disponibilă o versiune demo ce vă oferă acces la prima misiune single player din joc.

Tot acum a fost anunțat un nou titlu exclusiv multiplayer, din câte se pare, intitulat Quake Champions. Responsabil de dezvoltarea sa a fost Tim Willits de la id Software, unul dintre cei care au creat în urmă cu aproximativ două decenii prima versiune a popularului titlu. 

Quake Champions este menit să fie perceput ca un joc de competiție, pentru noul val de evenimente eSports. Deși este greu de spus cu exactitate la ora actuală dacă va prinde sau nu la public, având în vedere experiența din domeniul FPS-urilor a celor de la id Software, sunt șanse foarte mari să fim impresionați.

,,Quake Champions continuă tradiția celor de la id Software de a împinge limitele tehnologiei moderne și va oferi o grafică uimitoare la 120 Hz cu un frame rate deblocat. Jocul va facilita învățarea de către jucători noi, dar va oferi și o provocare și competiți dedicate veranilor care s-au jucat Quake de 20 de ani.” Astfel este descris noul titlu într-un comunicat oficial al celor de la Bethesda.

,,Este important pentru noi toți la id Software ca noul Quake Champions să reflecte tradiția Quake și să ofere un viteză și un gamplay așteptat de mult timp de către fani, privind în același timp în viitor prin introducerea de oportunități noi de gamplay cu noi campioni și abilități.” Willits este foarte încântat de modul în care evoluează noul Quake Champions și, cu toate că nu avem încă o dată precisă de lansare, mai multe detalii despre joc vor fi disponibile în luna august la QuakeCon.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Sursa: Ubergizmo