Primul telefon Star Wars va fi disponibil de sărbători

Primul telefon Star Wars va fi disponibil de sărbători

În fiecare țară, operatorii importanți de telefoane încearcă să-și aducă pe piață telefoane proprietare, dar, numai în Japonia, un astfel de telefon poartă numele Star Wars.

Din momentul în care franciza Star Wars a intrat în mâinile celor de la Disney, am avut parte de o promisiune foarte importantă din partea studioului. De acum înainte, într-o manieră similară cu Marvel, în fiecare an vom vedea un nou film construit în jurul personajelor din universul SF creat de George Lucas acum 40 de ani.

Ca urmare, după ce anul trecut am avut parte de Star Wars Episode VII The Force Awakens, 2016 va fi anul Rogue One: A Star Wars Story. Cum se întâmplă de obicei, o astfel de lansare va fi însoțită de produse Star Wras de o varietate foarte mare de feluri, de la jucării cu personajele principale, până la imagini din același univers pe pungi de cipsuri. Un luncru nu s-a mai întâmplat însă până acum.

Vom avea pentru prima oară un telefon Star Wars care, deși va fi lansat ca material de promovare pentru Rogue One: A Star Wars Story, va arăta foarte bine și va avea o configurație mai mult decât decentă. Respectivul gadget va fi intitulat simplu Star Wars Mobile, va fi construit de Sharp și se va comercializa eclusiv prin intermediul operatorului japonez de telefonie Softbank.

Softbank Star Wars Mobile este un telefon construit în jurul unui display de Full HD IGZO de 5,3 inci, atât cu un finisaj alb, cât și un finisaj negru, o referință către Light Side și Dark Side. Performanța este dată de o combinație între un procesor Snapdragon 820, 3GB RAM, 32GB memorie internă. Are doar 7,6mm grosime, 155 grame, dar pe spate are o cameră principală de 22,6 megapixeli, iar la interior ascunde o baterie de 3000 mAh. Include, în mod suprinzător, un TV Tuner. În mod evident, va rula Android și va include un amalgam de conținut exclusiv Star Wars, de la teme, până la poze de fundal, tonuri de apel și multe altele.

Primul telefon Star Wars va începe să fie comercializat începând cu 2 decembrie.

softbank-star-wars

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Sursa: The Verge