Popularitatea Android Marshmallow crește lent și rămâne irelevantă

Popularitatea Android Marshmallow crește lent și rămâne irelevantă
Alexandru Puiu
Alexandru Puiu
09:20 03.02.2016

Au trecut foarte mulți ani de când dezbatem fragmentarea platformei Android, dar este evident că problema nu s-a rezolvat nici până acum.

La fiecare câteva luni apare online o nouă statistică legată de popularitatea versiunilor de Android. Din păcate, este cât se poate de evident că astfel de grafice, precum cel de mai jos, nu reprezintă un compliment adresat celor de la Google.

Din câte se pare trebuie să treacă un an și jumătate până la doi ani pentru ca o nouă versiune a popularului sistem de operare pentru mobile să fie instalat pe aproape 20% dintre gadgeturile cu Android aflate în circulație.

Anunțat în luna mai a anului trecut cu numele de Android M, Android 6.0 Marshmallow a fost lansat oficial în luna octombrie. Fanii platformei vor fi însă dezamăgiți să afle că, la aproximativ 3 luni de la lansare, noul SO este instalat pe doar 1.2% dintre dispozitive. Nu mai menționăm și faptul că, între timp, a fost lansat oficial și Android 6.0.1, care rezolvă un amalgam de vulnerabilități și probleme de performanță, pentru că statistica ar fi și mai îngrijorătoare. Situația este cu atât mai tristă cu cât la începutul lunii decembrie Marshmallow era pe 0,5% dintre terminalele Android. O creștere de 0.7% în două luni nu entuziasmează pe nimeni.

În teorie, foarte mulți producători au anunțat că vor lansa actualizări pentru terminalele lor de vârf în vederea tranziției la Android 6.0 Marshmallow. Unele dintre aparate ce vor fi lansate în următoarea perioadă vor veni chiar preinstalate cu el. Procesul va fi însă foarte lent. A crescut în schimb într-un ritm accelerat numărul utilizatorilor de Lollipop, care în decembrie era la 29,5 procente, iar acum a ajuns la 34,1%. Per ansamblu, nu prea aveți de ce să fiți optimiști în a beneficia prea curând de funcțiile incluse de Google în Marshmallow.

marshmallow_distro_feb_2016

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI