Se pare că și Galaxy S7 Edge explodează

Se pare că și Galaxy S7 Edge explodează
07:44 12.09.2016

Deși exploziile Galaxy Note 7 au fost subiectul multor știri în ultima perioadă, se pare că nici Galaxy S7 Edge nu este imun la astfel de circumstanțe.

În ultimele două săptămâni, de când Samsung a anunțat că întrerupe comercializarea telefoanelor Galaxy Note 7, au avut loc foarte multe explozii. Inițial, a fost vorba de 35 de evenimente dezastruoase, la momentul în care Samsung publicase respectivul comunicat de presă. După aceea, au mai fost câteva situații care s-au lăsat cu pagube de proporții, inclusiv o mașină carbonizată și o casă incendiată. Se pare însă că acelea nu s-au reflectat într-un proces intentat împotriva celor de la Samsung.

Chiar dacă mai este suficient de mult timp până când sud coreenii vor ajunge în tribunal pentru scandalul iscat pe marginea Galaxy Note 7, momentan vorbim de un proces declanșat de explozia unui Galaxy S7 Edge. Merită reținut că este prima oară când auzim de un S7 Edge ce a luat foc și nu putem decât să sperăm că va continua să fie un caz izolat și nu este vorba de introducerea bateriilor defecte din Note 7 și în alte vârfuri de gamă Samsung.

Procesul în cauză a fost intentat în Statele Unite și sunt șanse foarte mici ca circumstanțele detaliate de victimă să nu fie adevărate. Din câte se pare, telefonul lansat în urmă cu aproximativ jumătate de an se afla pur și simplu în buzunarul proprietarului, când a avut loc evenimentul. Nu era pus la încărcat și nu avea vreun accesoriu conectat. Cu toate acestea, Daniel Ramirez a afirmat că a auzit un fluierat, un scârțâit și o vibrație din buzunar. În momentul în care a băgat mâna după telefon, acesta are deja explodat și i-a generat arsuri de gradul trei pe mână.

Alte detalii despre proces nu se cunosc momentan, dar astfel de procese nu ar trebui să dureze foarte mult.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Sursa: Ubergizmo