OnePlus 3 va primi Android Nougat până la finalul anului

OnePlus 3 va primi Android Nougat până la finalul anului

OnePlus 3, unul dintre cele mai apreciate flagship-uri ale acestui an, va beneficia de Android 7.0 Nougat până la finalul anului.

Anul acesta, chinezii de la OnePlus au reușit încă o dată să se remarce printr-un smartphone impresionant din punct de vedere al raportului calitate/preț. După cum scrie site-ul Android Central, mari producători precum Samsung, LG sau Sony au furnizat pe parcursul acestei săptămâni informații în legătură cu update-ul la Android 7.0 Nougat, iar chinezii nu s-au lăsat mai prejos și au oferit câteva detalii interesante.

Prin intermediul unei declarații oferite publicației Engagdet, Brian Yoon, responsabilul de software în cadrul companiei chinezești, a afirmat că o versiune beta va fi accesibilă comunității pe parcursul acestei luni, update-ul oficial urmând a fi livrat până la finalul anului. Dar veștile bune nu se opresc aici. Yoon a mai scos la iveală faptul că și utilizatorii de OnePlus 2 vor primi cea mai nouă versiuni a sistemului de operare creat de Google. Din păcate, el nu a furnizat informații în legătură cu data la care acest update ar fi disponibil.

OnePlus ar fi unit de curând echipele din spatele OxygenOS și HydrogenOS. Conform declarațiilor, decizia a fost luată pentru a spori eficiența și pentru a livra actualizările de software mai rapid. Un alt motiv ar fi fost numărul mare de oameni care au părăsit echipa OxygenOS după lansarea modelului OnePlus 3. Printre aceștia se număra și cel care care implementa acel Material Design în OxygenOS, astfel că va fi interesant de observat câte lucruri s-au schimbat.

Atunci când a fost introdus pe piață în mod oficial, OnePlus 3 era unul dintre cele mai performante terminale disponibile. Lucrurile s-au schimbat între timp, iar acum, chinezii se văd nevoiți să lanseze un nou terminal pentru a rămâne în top. Qualcomm a confirmat în mod oficial faptul că OnePlus pregătește un nou telefon prin intermediul unui tweet. Când vine vorba de componente, totuși, situația ar putea fi diferită. Puteți afla mai multe informații aici.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: