O dronă se prăbușește și face victime

Dronele actuale au foarte multe sisteme prin care să prevină prăbușirea, dar se pare că nu sunt perfecte, având în vedere că o dronă a intrat printr-un geam din greșeală.

Începe să devină din ce în ce mai dificil să deții o dronă. Ești obligat să declari achiziția sa la autorități, iar în anumite țări, ești nevoit să anunți când intenționezi să o pilotezi. Deși în majoritatea cazurilor par absurde astfel de măsuri, clipuri precum cel de mai sus confirmă necesitatea lor. În definitiv, inadvertent sau nu, acestea poate fi clasificate ca arme, iar o evidență a proprietarilor este un mod foarte bun de a se afla vinovații în cazul unui dezastru.

De această dată, vorbim de o dronă DJI asupra căruia proprietarul a pierdut controlul. Rezultatul evenimentului neplăcut poate fi văzut în clipul de mai sus. Totul s-a petrecut în orașul Cape Town din Africa de Sud, unde David Perel, la etajul cinci al clădirii în care își desfășura activitatea, s-a trezit cu o dronă care i-a intrat prin geam și l-al lovit în cap destul de puternic. Antreprenorul și pilotul de curse, David Perel nu a fost nevoit să fie transportat imediat la spital, dar experiența a fost destul de traumatizantă, mai ales în asociere cu zgomotele similare cu o explozie pe care le-a auzit.

,,În timp ce stăteam la birou, am auzit ceva ce suna foarte similar cu o rachetă urmată de o explozie puternică, după care m-am trezit acoperit de sticlă. Aparent, cineva pierduse controlul dronei sale DJI. Sunt norocos că nu s-a întâmplat ceva mai grav.” Pentru că drona avea o cameră GoPro atașată, pentru realizarea clipului de mai sus, David Perel a îndepârtat cardul SD din interior și a descărcat filmarea pe care o puteți vedea mai sus. Nu știm dacă a cerut despăgubiri propietarului, dar i-a înapoiat drona cu siguranță.

Alexandru Puiu
07:06 11.04.2016
Citește tot articolul →
Cele mai noi articole video