Noul procesor Samsung e atât de bun, încât sperie Qualcomm

Noul procesor Samsung e atât de bun, încât sperie Qualcomm

SoC-urile pentru dispozitive mobile au inclus de cele mai multe ori un procesor și un GPU (procesor grafic), dar cei de la Samsung vor să reinventeze complet acea rețetă.

Cei de la Samsung s-au preocupat din totdeauna de realizarea de procesoare performante pentru propriile smartphone-uri și tablete, dar odată cu lansarea noului Exynos, s-ar putea să facă valuri în mult mai multe industrii. Creația anunțată astăzi reușește să includă cea mai mare parte a tehnologiei dintr-un smartphone, într-un cip care nu este mult mai mare decât cele pe care le-am văzut în trecut.

Exynos 7570 este primul SoC Exynos dotat cu toate tehnologiile de comunicații fără fir de actualitate, Cat.4 LTE, WiFi, Bluetooth, FM și GPS, pe lângă un procesor quad core și un GPU performant. Față de modelul precedent din aceeași serie, este cu 70% mai performant și consumă cu 30% mai puțină energie electrică, iar dacă asta nu era suficient, spațiul fizic ocupat este cu 20% mai mic. Pe partea de procesare foto video, același Exynos 7570 se poate conecta fără probleme la o cameră frontală de 8 megapixeli și o cameră principală de 13 egampixeli cu abilități de captură Full HD.

Această performanță cu care se mândresc cei de la Samsung în cadrul noului lor SoC mainstream a fost posibilă datorită utilizării, pentru prima oară în acest segment de preț, a procesului de fabricație pe 14 nanometri. Până la această oră, respectivul proces de fabricație era utilizat doar în SoC-urile sud coreene de top, precum Exynos 8890.

În altă ordine de idei, deși un astfel de procesor nu va face neapărat valuri prin prezența sa în telefoane de top, s-ar putea ca abilitățile sale să se resimtă în SoC-urile high end ale Samsung. În definitiv, deși seria de cipuri Exynos poate fi comparabilă ca performanță cu creațiile Qualcomm, vedem în continuare procesoare Snapdragon în Galaxy Note 7 și Galaxy S7 pentru că americanii sunt mai eficienți la introducerea de modemuri LTE și CDMA direct în SoC. Exynos 7570 este primul semn că Galaxy S8 s-ar putea să nu mai folosească un procesor Qualcomm.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și:
Sursa: Engadget