Noul Kia Sportage vrea să te cucerească cu un design nou și cu funcții demne de 2016

Noul Kia Sportage vrea să te cucerească cu un design nou și cu funcții demne de 2016

Kia Sportage a ajuns la cea de a patra generație, iar mașina a evoluat atât din punct de vedere al designului, cât și din punct de vedere al confortului și a siguranței, potrivit unui comunicat remis Playtech. 

Kia Sportage este produs la fabrica Kia din Žilina, Slovacia şi rămâne cel mai bine vândut model al brandului în Europa, cu mai mult de 97,000 de unităţi vândute în 2014, ceea ce reprezintă 27,5% din totalul unităţilor vândute de Kia.

Cea de a patra generaţie a modelului Kia Sportage are un design nou, mai ”sportiv”. Procesul de design al noului Sportage a fost condus de centrul European de design al Kia din Frankfurt, Germania cu sprijinul centrelor de design ale brandului din Namyang, Korea şi Irvine, California.

Kia Sportage se mândreşte cu un interior complet nou, reprezentând una dintre cele mai semnificative îmbunătăţiri faţă de generaţia precedentă. Panoul de bord este mai larg, iar interiorul reprezintă un îmbinare între elemente metalice cu materiale moi la atingere. Este folosită piele, dar și elemente din țesătură, pentru a creea impresia de lux. Pe lângă asta, există posibilitatea de încărcare wireless a telefonului.

Pentru prima dată, clienţii noului Sportage pot beneficia de specificaţiile noului pachet ‘GT Line’. Desenat şi dezvoltat pentru cei care caută o experienţă de condus mai sportivă, pachetul GT Line oferă versatilitatea unui model standard, adăugând un plus vizual şi dinamic pentru clienţii care caută aceste aspecte.

Cea de a patra generaţie a modelului Kia Sportage a fost proiectat pentru a face faţă celor mai dure şi mai exigente teste de siguranţă, graţie unei structuri şi mai puternice, o serie de echipamente de siguranţă pasive precum şi a tehnologiilor autonome de evitare a pericolelor. De exemplu, există o tehnologie de frânare automată în caz de urgență.

În timpul programului de dezvoltare a noului Sportage, inginerii au avut ca ţintă să dezvolte acest model ţinând cont de confortul la rulare, stabilitatea şi manevrabilitatea oferite şoferului în timpul condusului. Noul model obţine astfel o serie de îmbunătăţiri în toate aceste zone şi va fi cel mai bun Sportage la capitolul manevrabilitate.

O atenţie sporită a inginerilor în timpul dezvoltării noului Sportage a fost concentrată în creşterea eficienţei şi a performanţelor obţinute din variatele unităţi de putere ale autoturismului. Toate motoarele sunt conforme cu ultimele standarde ale emisiilor Euro 6, ceea ce se traduce într-un nivel mai scăzut de noxe poluante. Ca şi modelul precedent, noul Sportage oferă clienţilor o gamă variată de motoare pe benzină şi diesel. A patra generaţie prezintă multe din motoarele regăsite şi pe actualul model, însă beneficiază de o gamă largă de modificări pentru îmbunătăţirea eficienţei consumului, NVH-ului şi a puterii livrate. Un motor nou de 1.6 litri T-GDI este disponibil pentru prima data pe Kia Sportage, exclusiv pentru clienţii care comandă pachetul GT Line, oferind o combinaţie între performanţă reală şi economie de combustibil pentru cei care doresc o experienţă de condus mai sportivă.

Noul Sportage beneficiază acum de noua transmisie cu şapte trepte cu dublu ambreiaj (DCT), recent lansată pe modelul îmbunătăţit Kia cee’d. Aceasta este disponibilă exclusiv pe modelele echipate cu noul motor de 1.6 litri T-GDI de 177 CP fiind capabilă să ofere un cuplu mai mare ce se traduce într-o experienţă de condus mai sportivă. Clienţii care vor opta pentru noua trasmisie DCT vor beneficia de o schimbare a treptelor de viteză mai rapidă decât în cazul unei transmisii automate tradiţionale, dar şi de un cost de mentenanţă mai scăzut. Atunci când este echipat cu noua transmisie DCT, motorul de 1.6 litri T-GDI va avea acelaşi nivel al emisiilor de dioxid de carbon, similar cu cel al transmisiei manuale.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Etichete: