13 iun. 2016 | 14:06

Funcția „Safety Check” a Facebook, activată prima oară în SUA după atacul din Orlando

ACTUALITATE
Funcția

Facebook a activat duminică funcția de „Safety Check” pentru prima dată în Statele Unite, după ce un bărbat înarmat a ucis 50 de persoane într-un un club de noapte din Orlando, Florida.

Funcția a fost introdusă pentru prima dată în octombrie 2014 și permite utilizatorilor rețelei sociale Facebook să confirme apropiaților că sunt în siguranță în urma unui dezastru natural sau a unui atentat terorist, dar și căutarea celor care s-ar putea afla în zona afectată.

Facebook Safety Check - Orlando

„Atunci când m-am trezit în această dimineață, am fost îngrozit să aud despre atacul armat din Orlando. Gândurile și rugăciunile mele se îndreaptă spre victime, familiile lor și comunitatea LGBT”, a declarat directorul executiv al Facebook, Mark Zuckerberg, pe contul său oficial. Atacul a devenit rapid unul dintre principalele subiecte pe Facebook și Twitter, iar hashtag-ul #PrayforOrlando unul din cele mai populare pe parcursul zilei.

Martorii la atacul din clubul Pulse din Orlando au povestit că atacatorul a intrat în club și a început să tragă la întâmplare în oameni. La început nimeni nu și-a dat seama că este vorba de un atac armat, crezând că zgomotele pe care le auzeau erau parte din spectacol. Omar Mateen, în vârstă de 29 de ani, este numele bărbatului care a ucis 50 de oameni și a rănit alți 53 în cel mai sângeros atac armat din istoria Statelor Unite.

Organizaţia teroristă Stat Islamic a revendicat atacul, prin intermediul unei televiziuni proprii. De asmenea, autorităţile americane au spus că Omar Mateen a sunat la poliţie în timpul atacului ca să-şi declare loialitatea pentru gruparea teroristă, dar legătura nu este confirmată. „S-a anunţat că Mateen a apelat la 911 în care a spus că este loial liderului organizaţiei Stat Islamic. Investigăm orice posibilă legătură, atât în ţară cât şi în străinătate”, a spus Ron Hopper, agent FBI. Omar Mateen avea asupra sa o puşcă de asalt şi un pistol, cumpărate legal zilele trecute.

Anul trecut, Facebook a promis să activeze mai des funcția de „Safety Check” în timpul dezastrelor, ca răspuns la criticile care au susținut că rețeaua de socializare a activat funcția după atacurile din 13 noiembrie de la Paris, dar nu și cu o zi mai devreme, atunci când o bombă a ucis cel puțin 43 de persoane în Beirut.