10 iun. 2016 | 12:47

Facebook îți dă acum posibilitatea de a comenta cu un video

ACTUALITATE
Facebook îți dă acum posibilitatea de a comenta cu un video

Încă o dată, putem vedea ce importanță acordă Facebook conținutului video.

Se spune despre Mark Zuckerberg că ar fi obsedat de conținutul video și de potențialul pe care acesta îl are, iar dacă ne uităm la felul în care Facebook mizează pe acesta, nu putem decât să ajungem la concluzia că zvonurile ar fi adevărate.

Facebook Live a fost introdus la finalul anului trecut, iar în luna aprilie, rețeaua socială a adăugat și Live Map. Însă aceasta nu s-a oprit aici, iar de curând, a introdus și posibilitatea de a comenta prin intermediul unui video.

După cum probabil știți deja, în căsuța în care sunt introduse comentariile, există un buton sub forma unei camere foto.

Acesta putea fi folosit până acum pentru a urca doar fotografii. În urm update-ului recent, Facebook le permite utilizatorilor să urce chiar și propriile videoclipuri.

Feature-ul este disponibil atât în versiunea web a aplicației, cât și pe iOS și Android.

Funcția a fost prezentată într-o singură zi, la începutul acestui an, în cadrul unui Hackathon și a fost perfecționată în ultima perioadă. Facebook a făcut eforturi mari pentru a-și îmbunătăți și populariza platforma de video-uri, în curând ar putea să le pună mari probleme celor de la YouTube. De acest lucru nu sunt conștienți numai creatorii de conținut (care au început să publice clipuri video exclusiv pe Facebook), dar și publicitarii, care investesc din ce în ce mai mult în platforma lui Zuckerberg.

Un studiu și o analiză de piață desfășurate în urmă cu un an demonstrau că acele clipuri publicate direct pe Facebook urmau să strângă două treimi din numărul de vizualizări generate de video-urile de pe Youtube în 2015, adică două miliarde pe Facebook versus trei miliarde pe Youtube. Între rețeaua socială și unii creatori de conținut există deja parteneriate puternice (NFL și Fox Sports, de exemplu), iar din 10.0000 de oameni chestionați, peste 15% urmăriseră clipuri pe Facebook în ultima lună.