Farsă cu iPhone 7: li s-a dat să testeze capete de periuță de dinți în locul căștilor AirPod

Farsă cu iPhone 7: li s-a dat să testeze capete de periuță de dinți în locul căștilor AirPod

Acum câteva zile, vă arătam o farsă care ne-a făcut să râdem cu lacrimi, în care vedeta principală era mult-așteptatul iPhone 7. Întâmplător, am dat peste încă un filmuleț, cel puțin la fel de amuzant, pe care îl puteți vedea mai sus.

După cum știți deja (voi și toți locuitorii Terrei cu acces la internet și surse de informare), iPhone 7 și iPhone 7 Plus nu mai au jack pentru căști, așa că vin la pachet cu o pereche de căști AirPod, care se conectează la pretențioasele telefoane prin Bluetooth.

Așa cum era previzibil, internauții au observat instantaneu asemănarea cu capetele de periuțe de dinți electrice. Utilizatorul de YouTube Julius Dein e popular în principal pentru filmulețele cu farse pe care le publică pe canalul său, așa că nu a ratat oportunitatea de a face o glumă care să implice noile căști pentru flagshipul momentului.

Așadar, a luat două capete de periuță de dinți electrică și a selectat câțiva oameni pentru a le „testa”, sub pretextul că ar fi noile căști AirPod. Zis și făcut: după ce „victimele” și-au introdus periuțele de dinți în urechi, ajutorul de nădejde al lui Julius reda muzica prin niște boxe fără fir, aproape de capul acestora, astfel încât să pară că muzica vine din căști.

Sperăm că nu a fost regizată farsa, pentru că, ce e drept, ar fi cam greu să nu îți dai seama că cineva apare în spatele tău cu două boxe. Dar, pentru o porție zdravănă de amuzament, imaginează-ți că totul e 100% real și că oamenii chiar sunt capabili să confunde două capete de periuță de dinți cu căștile de 160 de dolari de la Apple.

Citește și: