După noul sezon din Daredevil, Luke Cage are o dată de lansare

După noul sezon din Daredevil, Luke Cage are o dată de lansare
09:24 14.03.2016

Parteneriatul dintre Marvel și Netflix se anunță a fi în continuare unul foarte profitabil, iar Luke Cage este cea mai recentă creație ce urmează să ajungă pe TV-uri.

În urmă cu aproximativ un an, unul dintre primele seriale create special pentru Netflix, pe lângă House of Cards și Orange is the New Black, a ajuns la abonați. Daredevil a fost îmbrățișat cu entuziasm de fanii univerului Marvel și nu numai. Șirul lansărilor a continuat în ultima parte a lui 2015 cu Jessica Jones, un alt serial de succes care, între timp, a fost prelungit oficial cu cel puțin încă un sezon.

Luke Cage este cel mai recent personaj din benzile desenate Marvel ce va beneficia de propriul show pe Netflix. După ce și-a făcut apariția în mai multe episoade din Jessica Jones și a și înfiripat o relație amoroasă cu eroina, acesta ar trebui să aibă propriul sezon în toamna acestui an. Până acum nu am avut o dată exactă pentru acea lansare, dar actorul principal din spatele lui Luke Cage ne-a oferit-o pe covorul roșu de la avanpremiera sezonului 2 din Daredevil.

,,Va fi plin de acțiune de la început și până la sfârșit. Crede-mă. Daredevil are premiera pe 18 martie, iar eu mă voi întâni cu fanii pe 30 septembrie.” Conform lui Michael Colter, ar trebui să așteptăm aproximativ șase luni până când premiera serialului Luke Cage va avea loc pe Netflix.

Indiferent dacă va fi sau nu un succes de masă, deși sunt șanse foarte mici ca acest lucru să nu se întâmple, după al treilea show Marvel, cel puțin alte două sunt planificate. Al patrulea ar trebui să fie Iron Fist, în timp ce mai multe surse au confirmat că Punisher ar trebui să fie al cincilea. Actorul din spatele lui Iron Fist va fi Finn Jones, pe care s-ar putea să-l recunoașteți din Game of Thrones.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI