26 sept. 2016 | 07:48

Cum transferi SMS-uri între telefoane cu Android

ACTUALITATE
Cum transferi SMS-uri între telefoane cu Android

Procesul tranziției către un alt smartphone a devenit destul de facil, dar nu foarte mulți știu cum transferi SMS-uri între telefoane cu Android.

Destul de multe companii oferă aplicații dedicate de PC și Mac ce facilitează transferul tuturor datelor de pe un smartphone, pe altul. Prea puțini dintre noi însă mai folosesc un computer și, cu siguranță, nu și-au făcut un obicei din realizarea copiilor de siguranță pentru tot conținutul telefonului din buzunar. Într-o perioadă în care pe contul tău de iCloud sau Google ai toate contactele, notițele, aplicațiile instalate și o mare parte dintre toate doccumentele din interiorul acelor aplicații, aproape că nu mai ai nevoie și de altceva. Din păcate, mesajele primite și trimise, reareori sunt incluse într-un backup automat de date. Din acest motiv, ar fi bine să știi cum transferi SMS-uri între telefoane cu Android. Nu de alta, dar între iPhone-uri, Apple se ocupă să aveți de fiecare dată contactele, SMS-urile și apelurile recente în ordine, cu condiția să folosiți același cont iCloud.

cum-transferi-mesaje-i%cc%82ntre-telefoane-cu-android

Cum transferi SMS-uri între telefoane cu Android cu SMS Backup & Restore

Indiferent dacă treceți de la un Huawei la un LG sau de la un Samsung la un Xiaomi, atâta timp cât aveți două dispozitive cu Android, cu SMS Backup & Restore puteți transfera în câteva secunde toate mesajele pe care le-ați primit sau trimis vreodată, împreună cu toate informațiile aferente și cu conținutul din interior.

Procesul este destul de simplu, iar având în vedere cât de intuitivă este aplicația, dacă aveți în vedere câteva particularități, nu ar trebui să întâmpinați nici un fel de dificultăți. În primul rând, instalați aplicația din Google Play pe ambele telefoane folosind acest link. În al doilea rând, asigurați-vă că vă aflați cu ambele telefoane conectate la aceeași rețea Wi-Fi. Procesul nu funcționează prin Bluetooth și nici prin intermediul datelor celulare. Este nevoie de wireless.

În momentul în care porniți aplicația, aveți în prim plan un număr de șapte butoane. Deși vom detalia utilitatea tuturor, interacțiunea voastră ar trebui să se rezume la butonul Transfer. Butonul Backup vă creează o copie de siguranță a mesajelor voastre în memoria telefonului sau pe cardul de memorie pe care îl aveți conectat. Restore vă permite să restaurați o astfel de copie de siguranță pe telefon, în cazul în care nu le mai aveți sau, pur și simplu, ați șters unele dintre ele. View și Search vă permite să vizualizați și să căutați anumite mesaje în baza de date formată din mesajele pe care le aveți pe telefon. Delete Backups vă șterge copii de siguranță existente din memoria telefonului, iar Clear Phone este unealta pe care trebuie să o folosiți dacă vreți să vă mutați SMS-uri într-un telefon, iar acela are deja câteva mesaje.

Revenind la cum transferi SMS-uri între telefoane cu Android, primul pas este să apăsați pe ambele telefoane pe butonul Transfer din interfața detaliată mai sus. Imediat vă vor fi prezentate două opțiuni. Pe smartphone-ul sursă, alegeți Send from this phone. Pe cel de-al doilea telefon, alegeți Receive on this phone. La scurt timp după respectivele tap-uri, telefoane vor începe să se caute. Pe telefonul sursă, ar trebui să apară unul sau mai multe telefoane dintre care trebuie să alegeți gadgetul pe care vreți să copiați SMS-urile. Atingeți-i numele și, pe telefonul destinație, optați pentru Accept la Invitation to connect. 

După inițierea conexiunii dintre cele două telefoane cu Android, veți avea opțiunea să fie transferate SMS-urile actuale sau cele dintr-un backup. Având în vedere că abia ați instalat aplicația, este foarte puțin probabil să aveți vreun backup. În această situație, ideal ar fi să lăsați activă opțiunea bifată implicit și să confirmați cu OK începerea transferului efectiv de date. Nu ar trebui să dureze mai mult de câteva minute. La final, pe telefonul de destinație, noul vostru Android, veți fi întrebați dacă vreți să acceptați datele proaspăt trimise. Apăsați pe Accept and restore. În funcție de versiunea de Android pe care o aveți instalată, s-ar putea să vă dați acordul ca pentru câteva momente, SMS Backup & Restore să fie aplicația voastră de management a mesajelor. Această opțiune este obligatorie pentru finalizarea procesului de restaurare. Apăsați pe Yes la întrebarea Change SMS app? 

Ultimul pas este să așteptați. Procesul efectiv de restaurare a datelor poate dura câteva minute sau un pic mai mult, în funcție de volumul de date. Apropo, deși nu este foarte evident din pașii detaliați mai sus, același program vă restaurează și apelurile recente emise și recepționate pe vechiul aparat. La final, veți vedea o statistică cu numărul total de mesaje restaurate și de apeluri. Puteți ignora respectiva notificare și puteți intra în aplicația voastră obișnuită de SMS-uri pentru a vedea dacă v-au intrat informațiile transferate. Nu este nevoie de repornirea telefonului sau de alte artificii. Lucrurile ar trebui să fie exact acolo unde vă așteptați.

Opțional, după ce ați parcurs toate etapele de mai sus, intrați în meniul de configurare al telefonului, în Apps, la secțiunea aplicații implicite și, în loc de SMS Backup & Restore, definiți din nou ca fiind implicită aplicația voastră nativă de mesaje.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele