Cea mai rapidă dronă comercială depășește 100 Kmph

Cea mai rapidă dronă comercială depășește 100 Kmph

Nici un produs nu se vinde mai ușor decât atunci când este însoțit de superlative absolute, dar dacă este să fim sinceri, cea mai rapidă dronă pare să fie un produs care își justifică prețul premium.

În principiu, în ultimii ani, de când dronele au început să facă valuri la nivel global printre pasionații de pilotaj, am văzut mai multe multe gadgeturi zburătoare cu viteze astronomice. Acelea însă, au fost aproape de fiecare dată experimente realizate într-un mediu controlat sau prototipuri care nu ar fi văzut niciodată interiorul unui magazin obișnuit.

Excepția vine sub forma noii drone de la Teal. Aceasta va purta pentru o perioadă semnificativă de timp, titlul de cea mai rapidă astfel de creație. În acest scop, se va deplasa cu o viteză maximă de 112 Kmph, mai mult decât majoritatea autoturismelor care circulă pe autostrăzile de la noi. Singura limitarea pe care trebuie să o aveți în vedere ține de distanța maximă față de controller, de aproximativ 3,25 kilometri și de autonomie. Din ce în ce mai rar auzit de o dronă de top cu o baterie suficientă pentru 20 de minute de zbor, dar noua dronă Teal, cu un așa-numit high-endurance pack, se va mândri și cu acest detaliu. Secretul său nu stă însă doar în viteză, ci și în rezistența la vânturi de până la 65 Kmph în timpul zborului. Nu va lipsi o colecție stufoasă de zboruri autonome din care le puteți alege pe cele care se pretează scenariului vostru de captură.

Apropo de captură, pe lângă filmări la rezoluție 4K și fotografii statice de 13 megapixeli, Teal integrează procesorul NVIDIA Tegra TX1, special pentru drone, ce deschide porțile pentru un nivel de flexibilitate nemaiîntâlnit. Practic, prezența acelui soc se traduce prin suportul pentru o serie de aplicații terțe și nu numai. În plus, același creier artificial va sta la baza suportului pentru o serie de module suplimentare anunțate ulterior.

Prețul de start pentru o dronă Teal este de 1300 de dolari, cu condiția să vă aruncați la o precomandă până pe 15 august. Din păcate, primele unități vor fi livrate cu puțin timp înaintea sărbătorilor de Crăciun. Cea mai rapidă dronă s-ar putea însă să merite așteptarea.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și:
Sursa: Engadget