Cars 3 va fi o animație mult mai serioasă decât te aștepți

Cars este una dintre cele mai populare și profitabile francize ale celor de la Pixar, dar din câte se pare, iminentul Cars 3, va duce tonul întregii povești într-o direcție mult mai serioasă și sumbră.

A trecut aproape un deceniu de când ne amuzam alături de personajele favorite din Cars. La momentul respectiv, era evident că vorbim de o animație pentru cei mai mici dintre noi sau pentru cei tineri la suflet care vor în continuare să se bucure de o poveste în care totul este posibil. Un deceniu mai târziu, lucrurile s-au schimbat complet, iar Cars 3 se pare că nu va mai fi la fel de optimist precum primul film din serie.

În ultimii ani, cei de la Pixar s-au jucat cu niște subiecte un pic mai serioase în filmele lor, iar multe dintre povești au fost mai degrabă destinate adulților, decât micuților. Singura particularitate care trăda faptul că vorbim de conținut pentru copii era mediul animat, atât. Un scurt metraj al unor angajați Pixar ce a ajuns online de curând, trădează fascinația animatorilor de la studioul american pentru subiecte mult mai sensibile și serioase.

Din câte se pare, aceeași atitudine serioasă va ajunge și în Cars 3. În continuare îl vom auzi pe Owen Wilson în spatele personajului principal Lightning McQueen, dar acesta nu va mai fi la fel de amuzant ca în cazul peliculelor anterioare. În schimb, va juca un rol mai întunecat într-o poveste ce pare desprinsă dintr-un joc Need for Speed de calitate foarte bună.

,,Luat prin surprindere de o nouă generație de mașini de curse ultra-rapide, legendarul Lightning McQueen, cu vocea lui Owen Wilson, ajunge să fie eliminat din sportul pe care îl îndrăgește. Pentru a intra din nou în competiție, va avea nevoie de ajutorul unui tehnician de curse entuziast, Cruz Ramirez, cu propriul ei plan de a câștiga și de inspirație de la Fabulosul Hudson Hornet cu câte surprize. Astfel, va dovedi că #95 nu este gata încă, deși va fi testată la maxim inima campionului în Piston Cup Racing.” Aceasta este descrierea oficială a poveștii. Premiera filmului va avea loc pe 16 iunie 2017. Pentru comparație, aruncați o privire și pe trailerul oficial pentru primul film din serie, de acum 10 ani.

Alexandru Puiu
17:45 23.11.2016
Citește tot articolul →
Cele mai noi articole video