Cum funcționează hipnoza, procesul care îți înșală mintea

Cum funcționează hipnoza, procesul care îți înșală mintea
Andrada Bonea
16:00 31.07.2015

Când auzi cuvântul „hipnoză”, probabil te gândești la practica cel puțin bizară pe care ai văzut-o în filme. Un om misterios pendulează un ceas de buzunar înainte și înapoi, iar cel care îl privește trece într-o stare imposibil de definit.

Această reprezentarea populară are puține în comun cu hipnoza propriu-zisă, desigur. În filme, probabil că ai văzut tot timpul că persoana hipnotizată se transformă într-un fel de sclavă a celui care a efectuat misterioasa acțiune. În realitatea, subiecții aflați în transă hipnotică nu sunt sclavii nimănui, ci au în continuare voință. Și nu sunt într-o stare de somn bizar, ci sunt foarte atenți.

Ce credem că e hipnoza și ce e de fapt

Ignorată vreme de mai multe decenii de cercetători din cauza reputaţiei „neştiinţifice”, hipnoza a intrat în ultima vreme în atenţia specialiştilor în neuroştiinţe, care o folosesc pentru a descoperi lucruri noi despre mintea umană. Înțelegerea noastră a acestui fenomen a crescut în utlimul secol, dar asta nu îi anulează complet misterul. Încă ne intrigă, împreună cu toate teoriile asupra sa.

În toate culturile străvechi, stările de transă erau asociate vindecării. Şamanii tratau prin aceste ceremonii persoanele ce sufereau de diferite afecţiuni, alterarea stării obişnuite de conştiinţă fiind un mecanism folosit în ritualurile de pretutindeni. Fenomenul a început să fie cercetat ştiinţific în secolul al XVIII-lea, când doctorul vienez Franz Anton Mesmer a început să trateze pacienţi folosind hipnoza. Doctorul ducea pacienţii într-o încăpere slab luminată şi cânta la o muzicuţă din sticlă pentru a crea o atmosferă deosebită. Tratamentele doctorului Mesmer au ajuns atât de cunoscute pe continentul european încât numele său a dus la apariţia unui nou verb în limba engleză, „to mesmerize” (a vrăji).

În cele din urmă, teoriile doctorului Mesmer au fost discreditate, după ce Ludovic al XVI-lea a cerut unui comitet format din cele mai luminate minţi ale vremii să le investigheze. După ce „teoria magnetismului” a fost infirmată, efectele hipnozei au fost atribuite isteriei publicului, scriu cei de la Descoperă.ro.

Cu toate acestea, doctorul vienez avea să intre în istorie drept prima persoană care a arătat că mintea poate fi manipulată prin sugestie, astfel încât să producă efecte asupra corpului. În ciuda verdictului negativ al comisiei înfiinţate de Ludovic al XVI-lea, studiile asupra hipnozei aveau să continue în Franţa şi în Anglia.

hipnoza

Acest fenomen căpătat numele de „hipnoză” în 1842, când doctorul James Braid, un oftalmolog englez, l-a conceput pornind de la cuvântul din limba greacă pentru „somn”. Înainte, fenomenul purta numele de „magnetism”, inspirat din ipoteza lansată de doctorul Mesmer. Braid a arătat că nu este nevoie de un magnet pentru a hipnotiza pacienţii, dat fiind că se pot utiliza în acest scop un obiect strălucitor sau o privire intensă. Ulterior, doctorul francez Liebeault a arătat că nu este nevoie de un obiect, ci că sugestia este suficientă pentru a induce hipnoza.

În acelaşi timp, hipnoza începuse să fie folosită în spectacolele de magie, în care iluzioniştii utilizau ceasuri şi alte dispozitive pentru a induce starea de hipnoză voluntarilor din public. Totodată, hipnoza începea să fie folosită şi de chirurgii din India. Deoarece la acea vreme singurele anestezice erau alcoolul şi opiul, hipnoza a început să fie folosită pentru operaţii, inclusiv pentru amputări. James Esdaile, un chirurg ce profesa în India în jurul anului 1840, a relatat că rata deceselor postoperatorii scăzuse de la 50% la 5% în urma folosirii hipnozei ca anestezic.

Nu toți putem fi hipnotizați

În ciuda opiniei generale, oamenii nu pot fi hipnotizaţi împotriva voinţei lor. Hipnoza necesită participarea activă a persoanei supuse procesului. Oamenii de ştiinţă au descoperit că sugestibilitatea diferă de la om la om. Cercetătorii au descoperit că sunt susceptibile la hipnoză persoanele care se implică foarte mult în cărţi şi filme, simţind că personajele sunt reale, cele care intră într-o stare de transă atunci când fac sport şi cele care aveau prieteni imaginari în copilărie.

David Spiegel, un psihiatru de la Universitatea Stanford, afirmă că studiile efectuate în ultimele decenii arată că aproximativ 10-15% dintre adulţi sunt foarte susceptibili la hipnoză. În cazul copiilor, proporţia este de 80-85%, însă această susceptibilitate este redusă considerabil după vârsta de 12 ani, când circuitele cerebrale se maturizează.

Cercetările efectuate până acum arată că sugestibilitatea unei persoane nu poate fi modificată. Ele au arătat, de asemenea, că această calitate se moşteneşte, oamenii de ştiinţă încercând acum să identifice genele care determină nivelul de sugestibilitate al unei persoane.

Un studiu efectuat în Statele Unite ale Americii a arătat că „hipnotizabilitatea” rămâne neschimbată în timp. Cercetătorii au studiat 50 de persoane folosind un test standard (scara de susceptibilitate hipnotică Stanford), repetând acelaşi test după 25 de ani. În ciuda distanţei de un sfert de secol, rezultatele au rămas aceleaşi.

Ce efect are hipnoza asupra creierului

Datele obţinute de simţurile noastre sunt direcţionate iniţial către zonele corticale senzoriale primare. De aici, aceste informaţii sunt transmise către regiunile superioare ale creierului, unde sunt interpretate.

Spre exemplu, fotonii reflectaţi de o floare ating mai întâi ochiul, unde sunt transformaţi într-un tipar care este trimis către cortexul vizual primar. Acolo este recunoscută forma aproximativă a florii, iar acest tipar este trimis către o regiune superioară, unde este recunoscută culoarea, apoi către o zonă superioară acesteia, unde se găsesc informaţii despre floare şi cunoştinţe referitoare la respectiva specie.

În cadrul acestui proces, datele parcurg un traseu ascendent, pornind de la zonele de bază (simţurile) şi ajungând la cele mai complexe regiuni ale creierului. Ceea ce este cu adevărat interesant este faptul că există de 10 ori mai multe fibre nervoase care transmit informaţia în sens invers, sub forma unui feedback.

Cercetătorii afirmă că aceste circuite de feedback joacă un rol important în conştiinţa umană. Astfel, ceea ce vedem nu este neapărat ceea ce percepem, pentru că imaginea pe care o vedem depinde foarte mult de experienţa acumulată de-a lungul vieţii, ce stă la baza contextului în care intepretăm datele percepute de simţuri.

Rolul important pe care acest proces de feedback îl joacă în construirea realităţii de către mintea umană explică efectele neaşteptate ale pilulelor placebo, ale efectului nocebo sau ale meditaţiei. Dacă procesul de feedback este convins de eficienţa respectivului stimul, acesta poate „suprascrie” datele contradictorii provenite de la simţuri. Acelaşi proces explică şi eficienţa hipnozei, care constă în conceperea unor sugestii atât de puternice încât procesul de feedback preia controlul.

„Oamenii cred că imaginile, sunetele şi percepţiile tactile din lumea exterioară constituie realitatea. De fapt, creierul construieşte ceea ce percepe pe baza experienţelor din trecut”, explică doctorul Stephen M. Kosslyn, un specialist în neuroştiinţe de la Universitatea Harvard. De cele mai multe ori, aceste aşteptări ale creierului se potrivesc cu datele percepute de simţuri. Hipnoza este interesantă pentru specialişti pentru că produce o nepotrivire. „Creierul îşi imaginează ceva diferit decât de obicei şi din acest motiv ce se întâmplă este într-adevăr diferit”, explică Kosslyn.

La ce ajută hipnoza

Începând cu jumătatea secolului trecut, hipnoza a fost utilizată în medicina modernă pentru a trata durerea, iar în ultimele decenii a început să fie folosită şi pentru a combate anxietatea, stresul, depresia şi alte afecţiuni. În Statele Unite ale Americii, hipnoza este luată în calcul tot mai des în scopul reducerii suferinţei pacienţilor şi costurilor operaţiilor, după ce principala agenţie de cercetări medicale din SUA, National Institutes of Health, a concluzionat în 1996 că hipnoza este o metodă eficientă de tratare a durerii.

Un studiu efectuat în anul 2000 de experţii de la Harvard Medical School a descoperit că pacienţii hipnotizaţi înainte de operaţie au avut nevoie de mai puţine medicamente, au suferit mai puţine complicaţii şi au necesitat intervenţii mai scurte decât cei care nu fuseseră hipnotizaţi. După realizarea unui nou studiu, în anul 2002, experţii au concluzionat că folosirea hipnozei în cazul pacienţilor supuşi unei operaţii de introducere a unui cateter în inimă ar reduce cu 338 de dolari costurile pentru fiecare pacient.

De asemenea, hipnoza este folosită de un număr tot mai mare de psihologi pentru a-şi ajuta pacienţii. Terapeuţii au observat că pacienţii care intră în această stare devin mult mai receptivi la sugestii, ceea ce face mai uşoară abandonarea unor obiceiuri nocive precum fumatul.

Într-o şedinţă obişnuită de hipnoterapie, psihologul instruieşte pacienţii să se relaxeze complet, respirând adânc şi încet, iar apoi să-şi concentreze atenţia. Unii terapeuţi le sugerează pacienţilor să-şi imagineze că se află pe o plajă sau în alt loc plăcut şi că se bucură de privelişte, de sunete şi de senzaţiile asociate acestui loc. După ce pacienţii ating o stare de relaxare şi de concentrare, terapeuţii le transmit mesajul relevant, precum „Nu simţi nevoia să fumezi” sau „Nu ai motive ca să-ţi fie teamă de avion”. Atenţia hiperconcentrată a pacienţilor face ca mesajele să rămână în mintea lor şi după ce episodul hipnotic s-a încheiat.

Un studiu de la Stanford a demonstrat că sugestiile expuse în timpul hipnozei produc efecte observabile în corpul pacienţilor: atunci când participanţilor la studiu li s-a cerut să-şi imagineze că mănâncă, secreţiile de acid gastric au crescut cu 70%.

Eficienţa hipnoterapiei a fost confirmată de alte două cercetări efectuate în Suedia. Oamenii de ştiinţă au descoperit că o oră de hipnoterapie pe săptămână, timp de 12 săptămâni, a dus la reducerea simptomelor sindromului de intestin iritabil cu 40% (faţă de 12%, în grupul de control), efectele pozitive menţinându-se pe termen lung.

„În medicină s-a crezut multă vreme că o vătămare de un anumit nivel produce o durere de un nivel similar. Multe lucruri pot reduce, însă, nivelul durerii percepute, iar hipnoza este unul dintre ele”, explică David Spiegel, un psihiatru care studiază hipnoza de peste 40 de ani şi care este totodată directorul Centrului pentru Sănătate şi Stres din cadrul Universităţii Stanford.

„Hipnoza este precum un copil bun cu o reputaţie proastă. E interesantă, dar îi duce cu gândul pe oameni la Bela Lugosi”, afirma Guy Montgomery, directorul programului de Medicină Integrativă Comportamentală din cadrul Centrului Medical Mount Sinai din New York, într-un interviu acordat WSJ. „Nu este vorba despre controlul minţii altei persoane. Nu putem face pe cineva să jefuiască o bancă”, a explicat cercetătorul.

[readmore]

Hipnoza continuă să fie aprofundată de cercetători, care doresc să o folosească pentru a descifra misterele unor afecţiuni rare: tulburările somatoforme. Acestea presupun apariţia unor simptome fără o cauză fizică şi sunt dificil de studiat, deoarece afectează mai ales persoane care suferă deja de alte afecţiuni, precum depresia sau schizofrenia. De aceea, oamenii de ştiinţă doresc să reproducă aceleaşi simptome în rândul unor pacienţi sănătoşi, prin hipnoză.

loading...