Telefonul tău va fi mai rapid în 2016, doar că nu atât cât sperai

Telefonul tău va fi mai rapid în 2016, doar că nu atât cât sperai
16:54 08.12.2015

Am fost cu toții acolo. Intrăm pe YouTube, sperând să ascultăm o piesă sau să vedem un video, iar iconița de încărcare se rotește. Și apoi se rotește iar.

Uneori, rețeaua mobilă nu poate face față apetitului pentru actualizări pe Facebook, video-uri și mesaje pe Snapchat. Totuși, se lucrează la asta, după cum o dovedesc toate zvonurile legate de rețelele 5G, următoare generație a tehnologiei wireless. Aceasta promite să facă actualele conexiuni să pară depășite, iar descărcarea unui film ar dura doar câteva secunde.

Verizon Wireless are în plan să desfășoare câteva teste anul viitor, iar AT&T se va implica, de asemenea. De asemenea, Ericsson și Huawei promit viteze inimaginabile, dar Roger Cheng de la CNET ne recomandă să nu ne entuziasmăm în avans. În realitate, internetul 5G nu va fi realitate înainte de 2020. Desigur, Verizon promite să ofere o formă comercială până în 2017, dar sunt șanse slabe să poată fi accesată. Și totuși, internetul va fi, într-adevăr, mai rapid în 2016, dar datorită altor trucuri.

În cuvinte mai puține și mai clare, industria mizează destul de mult pe agregarea curierilor, care pot crea un spectru de frecvențe optimizat pentru viteze mai mari și lățime de bandă mai mare. E ca și cum am mai adăuga o bandă pe autostradă, astfel încât să poată circula mai multe mașini. În teorie, o astfel de metodă ar crește vitezele cu până la 20%.

În aceeași idee de agregare, găsim și tehnologia cunoscută drept LTE-U. U vine de la „unlicensed”, adică asta implică faptul că wirelessul poate să furnizeze mai mult trafic pentru telefonul tău. LTE-U completează spectrul LTE obișnuit, trecând la frecvențe de 5GHz, cu celule GSM mai mici, folosite în special pentru viteza mare și neintegrate în rețeaua vreunui operator. T-Mobile plănuiește să susțină dezvoltarea acestui tip de serviciu, AT&T și Verizon de asemenea.

Chiar dacă nu vom avea 5G la anul, se va lucra din greu la el, în spatele cortinei. Eforturile de a actualiza rețelele, cum ar fi agregarea curierilor, sunt doar pași către rețelele 5G, la care visăm cu toții.

loading...