Tehnologie rasistă: distribuitorul care nu dă săpun negrilor

Tehnologie rasistă: distribuitorul care nu dă săpun negrilor

La un hotel Marriot din Atlanta, distribuitoarele de săpun par a avea tendințe rasiste. 

Un oaspete afro-american a simțit asta pe pielea lui (sic!), fiind invitat la o convenție Dragon Con. Ajungând la toaletă, ca orice om obișnuit, doritor să își spele mâinile, a dat peste distribuitoarele respective, furnizate de compania britanică Technical Concepts. A realizat cu stupoare că presupușii senzori nu funcționează pe pielea sa, dar pe a prietenului său cu un pigment mult mai deschis da.

Acesta a capturat experiența într-un filmuleț, care arată întocmai absurditatea unei tehnologii create în teorie pentru a simți mișcarea, nu nuanța pielii, dar care devine inoperabilă din cauza pigmentului. „Eroul” poveștii este T.J. Fitzpatrick, și a spus că nu s-a simțit neapărat jignit, ci intrigat, dar că a putut vedea umorul situației. Nici Atlanta Marriott, nici Technical Concepts nu au răspuns la comentarii.

Potrivit lui Richard Whitney, vicepreședinte al Particle, distribuitoarele de săpun folosesc o tehnologie similară celei infraroșii, adică trasmit o lumină invizibilă de la un LED infraroșu către mâini pentru a o reflecta către senzor. Whitney a prezentat două extreme. Dacă cineva pune o oglindă către senzor, lumina se va reflecta ușor, dar un material întunecat ar fi un fel de kriptonită pentru senzor. Totuși, nu se aplică în totalitate explicația în situația de față, dat fiind faptul că pielea din palme este destul de deschisă la culoare și în cazul negrilor și mulatrilor.

Pentru a compensa variația culorii pielii, acest senzor, echivalent al ISO și expunerii din camere, ar trebui să fie crescut. Oricum, nicio piele nu este într-atât de închisă la culoare încât să absoarbă lumina. Chiar dacă lumea tehnologiei este compusă, în mare parte, din albi, ar trebui să fie testată eficiența unui produs și pe oamenii cu nuanțe diferite ale pielii. Desigur, mai există și posibilitatea (foarte mică, de altfel), ca Fitzpatrick să nu fi făcut mișcările potrivite pentru a fi simțit de senzor. Pe de altă parte, să nu uităm că a testat toate distribuitoarele, așa că e greu de crezut că asta ar fi fost problema.

În orice caz, problema reală e că tehnologia, deși se presupune că e foarte avansată și e într-un progres continuu, încă nu a ajuns la nivelul la care să corespundă diversității tututor potențialilor utilizatori. Nu este prima situație de acest fel. În 2010, Xbox Kinect nu a recunoscut fețele jucătorilor cu piele închisă la culoare. Compania a atribuit vina luminii slabe din încăperile jucătorilor, dar și pe senzorul insuficient de puternic. De asemenea, mai devreme anul acesta, sistemul de recunoaștere facială a Google Photos a identificat doi negri ca fiind gorile, stârnind o revoltă la scară mică în social media.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI