Dispozitivele moderne ar putea duce la cancer de piele

Dispozitivele moderne ar putea duce la cancer de piele
Andrada Bonea
17:20 07.09.2015

Suntem atât de atașați de gadgeturile noastre, încât ne interesează mai mult ce putem face cu ele decât ce ne pot face ele nouă. Totuși, oamenii de știință ne recomandă să fim mai atenți.

Dispozitivele precum tabletele, telefoanele și laptopurile pot reflecta lumina ultravioletă de la soare, crescând totodată expunerea utilizatorilor la cancer, după cum o arată un nou studiu. „Aceste dispozitive sunt utilizate pentru comunicare și entertainment, așa că e destul de ușor să treci cu vederea proprietățile lor reflectorizante”, a spus Mary E. Logue de la Universitatea New Mexico din Albuquerque, unul dintre autorii studiului, citat de Yahoo! Tech.

În etapa de observare, cercetătorii au montat un cap de manechin echipat cu un măsurător de lumină UV, pe care l-au aranjat astfel încât să pară un adult care se uită în ecranul dispozitivului. Prima fază a implicat așezarea dispozitivelor la 40 de centimetri distanță de senzor. Au folosit un iPad 2, care a crescut expunerea la soare cu 85% și un Macbook de 11 inci, care a crescut-o cu 75%. De asemenea, au făcut comparația cu o simplă revistă, care a crescut expunerea cu 46%.

În a doua fază, au așezat dispozitivele la 30 de centimetri de senzor. Se pare că în aceste condiții, un iPhone 5 poate crește expunerea la ultraviolete cu 36%. Așadar, cercetătorii sunt conștienți de faptul că ar fi mult mai sigur să limitezi utilizarea gadgeturilor la interior, dar nu e tocmai practic. Deși nu au fost folosiți oameni reali în studiu, asta nu înseamnă că pericolele nu sunt reale și că nu ar trebui să fie luate măsuri în acest sens.

loading...