Sub 16 ani, nu mai ai voie pe Facebook în Europa

Sub 16 ani, nu mai ai voie pe Facebook în Europa
06:47 15.12.2015

Un nou proiect de legislație europeană ar putea interzice accesul adolescenților sub 16 ani pe rețele sociale precum Facebook și Twitter.

Ar putea părea o decizie foarte radicală, dar argumentele pentru astfel de măsuri sunt cu siguranță ancorate în intenții bune. Totul a pornit de la nivelul sporit de agresivitate online care în ultimii ani a făcut tot mai multe victime. În contextul în care anumiți adolescenți sunt agresați online constant cu consecințe dramatice, chiar până la punctul sinuciderii, este din ce în ce mai evident că rețeta actuală nu funcționează.

Proiectul este într-un stadiu destul de avansat, iar dacă va fi aprobat se va aplica la nivelul întregii Uniuni Europene. Ca urmare, tinerii din România se vor afla și ei printre cei afectați de aceste măsuri. Nu a trecut mult timp până când știrea a fost preluată de foarte multe publicații online, iar șansele ca ea să se materializeze nu sunt deloc mici. Alternativa ar implica un acord din partea părinților. Astfel, dacă un părinte își asumă că monitorizează activitatea copilului său online sau are încredere foarte mare în el, pentru unii adolescenții s-ar putea ca nimic să nu se schimbe.

De partea cealaltă a baricadei, mai mulți experți în securitate online și membrii ai unor organizații pentru siguranța pe internet și-au vociferat dezaprobarea pentru astfel de măsuri. „Internetul poate reprezenta un mod prin care copii să obțină ajutorul de care au nevoie când suferă de abuz, când locuiesc cu membri ai familiei dependenți de droguri și alcool sau când caută suport confidențial de la membri ai comunității LGBT, iar acestea sunt doar câteva exemple.”

Pe Twitter, mai multe persoane au detaliat experiențe în care, datorită rețelelor sociale au trecut peste experiențe dramatice deoarece au intrat în contact cu persoane și comunități de oameni care au trecut prin ceva similar. Practic, au fost ajutați să-și dea seama că nu sunt singuri pe lume.

loading...