03 sept. 2015 | 13:19

Steven Spielberg crede că viața filmelor cu supereroi se apropie de final

VIDEO
Steven Spielberg crede că viața filmelor cu supereroi se apropie de final

Știm că încă nu ești pregătit să renunți la Batman. Mai știm și că această galaxie încă are nevoie de protecție, iar Gotham încă trebuie să fie salvat.

Nici noi nu suntem pregătiți să lăsăm deoparte filmele, benzile desenate sau animațiile cu supereroi. Ne plac din motive evidente: sunt grozavi într-un mod în care noi, ca oameni de rând, nu vom putea fi niciodată, fără a fi lipsiți de vulnerabilitatea care ne face să ne identificăm și mai mult cu ei.

Totuși, Steven Spielberg crede că fascinația pentru supereroi este încă o fază prin care oamenii trec. Într-un interviu pentru Associated Press, legat, în mare parte, de lansarea Bridge of Spies, acesta și-a exprimat destul de clar părerea. „Am fost acolo când au murit filmele Western și va veni un moment în care cele cu supereroi vor avea aceeași soartă”.

Adevărul e că, cel puțin pentru cei născuți în anii ’90, filmele cu cowboy sunt mai degrabă mituri îndepărtate. Știm că există și că au fost cândva foarte populare, dar sunt șanse destul de slabe să ne fi uitat la vreunul. Totuși, pare greu de crezut că generațiile care vor urma vor avea aceeași viziune despre supereroii noștri adorați.

Steven Spielberg vede lucrurile astfel: „Aceste cicluri au un timp limitat în cultura populară. Va veni o zi când aceste povești, devenite aproape mituri, vor fi înlocuite de alte genuri, posibil descoperite de regizorii tineri”.

Pe de altă parte, supereroii nu sunt rezultatele imaginației producătorilor de filme, ci ale artiștilor și scriitorilor de benzi desenate. Așadar, am putea spune că atașamentul față de ei este destul de adânc înrădăcinat. Spielberg mai crede, de asemenea, că Westernurile vor reveni la modă.

Până se va decide soarta eroilor de care unii dintre noi s-au atașat destul de mult, puteți urmări trailerul noii producții a lui Spielberg, despre care se crede că va fi un film de Oscar.