Șosetele Netflix nu te lasă să pierzi nicio scenă din serialele preferate

Șosetele Netflix nu te lasă să pierzi nicio scenă din serialele preferate
Bogdan Cristea
17:55 17.12.2015

O pereche de șosete prezentată de Netflix nu te va lasă să ratezi niciun moment important din serialele urmărite.

Multora dintre noi li se întâmplă să adoarmă în timp ce se uită la un episod dintr-un serial, doar pentru a realiza ulterior că au ratat probabil cea mai importantă parte. Cei de la Netflix se pare că sunt conștienți de această problemă și au prezentat o pereche de șosete menite să remedieze situația. După cum scrie publicația Engadget, compania americană nu le pune la dispoziție celor interesați decât schița pentru a le realiza. Toate componentele necesare vor fi, astfel, achiziționate de către fiecare persoană în parte.

Chiar și așa, dacă sunteți o persoană care se uită la un sezon întreg într-o zi, investiția s-ar putea să merite. Șosetele folosesc un accelerometru și un microcontroller și vor detecta momentul în care o persoană încetează să se mai miște. Atunci vor trimite un semnal special, iar filmul sau serialul la care vă uitați în acel moment se va opri.

Printre altele, șosetele ar include LED-uri cu tehnologia infraroșu, o baterie și un accelerometru. Desigur, va fi nevoie de un anumit grad de pricepere în ceea ce privește programarea, instrucțiunile complete fiind disponibile aici, în cazul în care vreți să construiți așa ceva.

Etichete:
loading...