Sony nu va lansa Xperia Z6 prea curând, iar acesta e un lucru bun

Sony nu va lansa Xperia Z6 prea curând, iar acesta e un lucru bun
Ștefan Neculai
18:07 30.09.2015

Din 2013, odată cu apariția Xperia Z, Sony ne-a obișnuit să lanseze două telefoane pe an. Această strategie nu pare să fi fost în folosul companiei, pierzând profit din cauza aceasta. În sfârșit, se pare că Sony s-a decis să mai încetinească lucrurile.

Într-un interviu recent cu Art Directorul de la Sony, Rikke Gertsen Constein, pentru Tech Radar, aceasta a declarat că departamentul de design al companiei lucrează deja la smartphone-urile care urmează să fie lansate în a doua parte a anului 2016, și la cele ce-și vor face apariția în 2017 și 2018.

Constein n-a menționat nimic despre prima jumătate a anului 2016. Totuși, dacă Sony ar decide să-și urmeze tradiția și să lanseze câte un telefon la fiecare jumătate de an, ne așteptăm să vedem următorul Xperia în cadrul MWC, în martie, anul viitor.

Multe voci au luat inițiativa și le-au sugerat celor de la Sony să încetinească puțin. Chiar dacă Sony aduce în prim-plan cea mai nouă tehnologie foarte rapid, aceasta se demodează la fel de repede, din cauza ciclului alert pe care aceștia l-au adoptat.

Seria de smartphone-uri Xperia Z5 pare să fie una destul de puternică și ar trebui să-și mențină succesul până la mijlocul anului viitor, așa că Sony ar putea aștepta până atunci pentru a lansa următoarea generație Xperia, ca mai apoi să urmeze același ciclu.

Trăgând cu ochiul la concurență, japonezilor de la Sony ar trebui să le fie clar că o lansare pe an reprezintă rețeta succesului. Toate companiile de mare succes, precum Apple și Samsung, ne-au obișnuit cu o singură lansare de flagship-uri pe an.

Ritmul lansărilor nu este singurul lucru pe care Sony ar trebui să-l revizuiască. Compania se confruntă cu suficiente probleme, atât prin faptul că noul său smartphone cu tehnologia 4K a dezamăgit pe toată lumea, cât și prin declarația oficialilor care au sugerat că dispozitivele Sony nu ar mai trebui scufundate, deși faptul că sunt rezistente la apă reprezintă una dintre principalele calități.

loading...