Peri Duo este cea mai zgomotoasă carcasă de iPhone

Peri Duo este cea mai zgomotoasă carcasă de iPhone
10:45 02.11.2015

Cei care nu sunt mulțumiți de performanța audio a unui iDevice se pot orienta fără nici un fel de emoții către noua carcasă Peri Duo.

În fuga după smartphone-uri din ce în ce mai subțiri, ca și în cazul TV-urilor cu panouri de câțiva milimetri grosime, primul compromis la care sunt supuși utilizatorii ține de performanța audio. Foarte puține telefoane se aud spectaculos pentru simplul fapt că nu au de unde. Din fericire, dacă aveți această părere despre iPhone 6, iPhone 6S, 6 Plus sau 6S Plus, există o soluție.

Aceasta vine sub forma unui gadget destul de impozant care la bază este o carcasă de iPhone compatibilă cu modelele înșirate mai sus. Spre deosebire de multe alte carcase însă, incorporează două difuzoare de putere mare pe care le puteți vedea și în imaginea de mai sus. Mai mult decât atât, datorită acumulatorului de 3000 mAh integrat în Peri Duo, nu câștigați doar o experiență audio cu multe peste cea oferită de orice alt telefon, dar vă puteți și încărca sursa muzică în timpul audiției sau vizionării.

Deoarece echipa de ingineri care a gândit acest concept nu a fost mulțumită doar cu particularitățile descrise anterior, aceeași carcasă cu difuzoare stereo și baterie, funcționează chiar și fără telefon în interior. Practic, în cazul în care vreți difuzoarele orientate către voi în momentul în care vă uitați la un clip pe YouTube, nu trebuie decât să îndepărtați telefonul din carcasă și să vă conectați la Peri Duo folosind Bluetooth sau WiFi, în funcție de ce vi se pare mai facil.

Dacă nici în aceste condiții nu vă mulțumiți cu experiența audio dobândită, legați în serie mai multe carcase Peri Duo. Printr-o tehnologie intitulată Quick Link, limita pentru această operațiune este de 64 de dispozitive. Practic, doar numărul prietenilor posesori de iPhone vă mai limitează într-un astfel de context. Momentan, prețul pentru această carcasă este de 119 de dolari, dar de Crăciun avem deja promisiunea că va sări până la 189 de dolari.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI