31 mart. 2015 | 11:03

LG G4 ar putea fi lansat pe 28 aprilie: La ce să ne așteptăm de la noul flagship

ACTUALITATE
LG G4 ar putea fi lansat pe 28 aprilie: La ce să ne așteptăm de la noul flagship

Coreenii de la LG au început să trimită invitații la un eveniment ce va avea loc simultan în șase orașe în data de 28 aprilie. Cel mai așteptat anunț este LG G4.

Noul LG G4 se apropie. Coreenii au început deja să trimită invitații pentru un eveniment ce va avea loc în data de 28 aprilie și în cadrul căruia vor prezenta oficial flagship-ul din 2015. Evenimentul va fi organizat simultan în șase orașe diferite pe glob: Seul, New York, Londra, Istanbul, Singapore și Paris. După cum notează și cei de la CNET, sunt câteva detalii interesante la invitație care ar putea reprezenta indicii în legătură cu viitorul telefon.

lg g4 invitatie

Pe invitație scrie foarte clar ”See the Great. Feel the Great”, iar pe fundal se poate observa foarte clar piele. Astfel, mulți au tras concluzia că LG G4 ar putea beneficia de un capac pe spate din piele, deși este puțin probabil ca aceasta să fie singura variantă.

LG G4 este așteptat cu un procesor Qualcomm Snapdragon 810, cu 3GB de memorie RAM și o cameră foto de cel puțin 13 megapixeli, dacă nu cumva va fi de 20 MP. De asemenea, ecranul va fi 2K de aproximativ 5,5 inci și butoanele vor rămâne pe spatele dispozitivului. Până atunci există deja LG G Flex 2, pentru cei care vor ceva special.