Renunți la boxe și asculți aceeași melodie pe mai multe telefoane cu AmpMe

Renunți la boxe și asculți aceeași melodie pe mai multe telefoane cu AmpMe
10:11 11.12.2015

Lansată oficial în urmă cu câteva luni, abia acum a devenit AmpMe o aplicație care trebuie încercată data viitoare când vă întâlniți cu un grup de prieteni.

Deși este din ce în ce  mai ușor să creezi aplicații pentru mobil, orice dezvoltator știe că a devenit aproape imposibil să introduci pe piață o idee complet nouă. Pe de altă parte, ar fi absurd să spunem că nu mai este nimic de inventat, iar AmpMe este o dovadă clară a acestei realități.

În cazul în care nu ați mai auzit de AmpMe, rețeta din spatele acestei aplicații gratuite pentru iOS și Android este cât se poate de simplă. Vă permite să împerecheați mai multe smartphone-uri și tablete cu scopul de a le folosi difuzoarele integrate pentru a asculta o melodie. Practic, puteți crea un sistem surround format doar din telefoane mobile.

Partea bună este că AmpMe funcționează fără nici un fel de latență, făcând experiența de audiție foarte atractivă și relaxantă. Din păcate, același progrămel venea la pachet cu o restricție semnificativă care îi limita enorm funcționalitatea. Nu vorbesc aici de calitatea îndoielnică a difuzoarelor de mobil, ci de streaming-ul de conținut audio exclusiv de pe Soundcloud. Este adevărat că Soundcloud găzduiește o colecție impresionantă de muzică, dar serviciul este complet străin multor internauți. În plus, prea puțini și-ar face cont pe respectiva platformă online, doar pentru a asculta câteva melodii pe AmpMe pentru a-și forma o părere avizată vizavi de utilitatea programului.

Prin cel mai recent update gratuit adus AmpMe, aplicația a învățat acum să vă ofere posibilitatea de a reda aceeași melodie de pe mai multe dispozitive simultan și dacă aceea este stocată pe telefon, pe SD card sau oriunde altundeva. Conform oficialilor companiei, aceasta a fost cea mai cerută funcție de către ,,sutele de mii de utilizatori.” Apropo, dacă nu vă pricepeți foarte bine la engleză, AmpMe este disponibil în alte 7 limbi.

ampme aplicatii mobile ios android

loading...