Poate cel mai bun SF: cum poți trăi pe Marte când nu ai șanse

Poate cel mai bun SF: cum poți trăi pe Marte când nu ai șanse
12:00 20.08.2015

Cele două trailere apărute până acum ale filmului The Martian arată că vom avea de-a face cu un SF poate mai bun decât Interstellar şi Gravity.

Pentru mulţi, poate că The Martian sună ca o actualizare a Interstellar: un SF cu buget mare, în care Matt Damon rămâne cumva captiv în spaţiu. Totuşi, dacă eşti mai perspicace, există o diferenţă: The Martian se va baza mai mult pe ştiinţă şi mai puţin pe ficţiune, scriu cei de la Tech Insider.

Povestea se concentrează pe astronautul Mark Watney, care rămâne pe Marte când echipajul său este forţat să plece fără el. Rămâne, aşadar, captiv într-un habitat spaţial în care nu poate trăi mai mult de 30 de zile. Următorul echipaj va veni în patru ani, dar Watney este determinat să fie în viaţă atunci când se va întâmpla asta.

Totuşi, nu se vor întâmpla lucruri miraculoase care vor face posibilă supravieţuirea eroului. Watney va folosi unelte accesibile oricărui om aflat în situaţia respectivă, plus cunoştinţele ştiinţifice dobândite de mult timp. Chiar şi Chris Hadfield, un astronaut retras, a fost încântat de cartea pe care se va baza producţia şi a descris-o drept „o combinaţie între o poveste bună, originală, cu personaje reale şi interesante, de o acurateţe tehnică fascinantă”.

Sunt implicaţi chiar şi cei de la NASA. Se pare că echipa de producţie a lucrat îndeaproape cu oficialii Jet Propulsion Lab, iar aceştia au fost chiar prezenţi pe platoul de filmare. De asemenea, NASA şi-a dat acordul să îi fie folosit logo-ul pentru costume.