17 sept. 2015 | 12:36

Epson lansează 11 proiectoare noi, iar divertismentul acasă n-a arătat nicicând mai bine

ACTUALITATE
Epson lansează 11 proiectoare noi, iar divertismentul acasă n-a arătat nicicând mai bine

Epson va aduce în România 11 modele noi de proiectoare, destinate folosirii la birou sau acasă, iar divertismentul este unul dintre punctele cheie.

Noua serie Epson include opt proiectoare care pot fi transportate cu ușurință mulțumită dimensiunilor mai reduse. Acestea sunt: EB-U32, EB-U04, EB-W32, EB-W31, EB-W04, EB-X31, EB-S31, EB-S04. Indiferent dacă sunt utilizate pentru vizionare filme, vizualizare de fotografii de familie sau realizare de prezentări, compania susține că noile proiectoare oferă imagini de calitate superioară, dispun de caracteristici ușor de utilizat și au un design elegant.

Gama este completată de trei noi proiectoare home cinema full HD de calitate superioară, dar care au un preț accesibil și care oferă utilizatorilor experiența vizionării pe ecran mare în propriile case. EH-TW5350, EH-TW5300 și EH-TW5210 sunt fiecare capabile să furnizeze imagini full HD la o rezoluție de 1080p luminoase și clare, atât în 2D, cât și în 3D. Am vizionat un videoclip de prezentare a proiectorului cu redare 3D și efectul este impresionant, cel puțin comparând cu un TV 3D.

Citeste si:  Sfaturi pentru achiziționarea unui proiector   

Epson promovează aceste proiectoare și prin tehnologia 3LCD, aceasta oferind o luminozitate pe culoare mult mai bună decât la vechile proiectoare sau la cele concurente. Sunt de trei ori mai luminoase decât cele cu tehnologie DLP cu un cip.

Epson si-a prezentat in Romania noua gama de proiectoare (2)

Când vine vorba de business, cu cele opt proiectoare din gama Epson Business (EB), utilizatorii pot crea un mediu spectaculos în stil cinematografic pentru prieteni și familie și se pot bucura de imagini de calitate superioară pe un ecran de până la 300 de inci. Filmele, evenimentele sportive şi spectacolele unice vor fi prezentate în imagini clare, iar pentru cei care își doresc conținut Full HD plin de viață, EB-U04 oferă o experiență de vizionare superioară.

Întreaga gamă poate fi utilizată oriunde este nevoie, chiar dacă EB-U32 şi EB-W32 sunt proiectate pentru mediul de birou. Modelul EB-U32 are o rezoluție WUXGA și poate reda conținut la rezoluția sa nativă, inclusiv full HD. Ambele modele pot transmite prezentări către proiectoare multiple dintr-o rețea, permițând vizionarea în mai multe locații. Utilizatorii pot chiar să partajeze wireless propriul conținut de pe dispozitivele lor cu toată lumea care participă la o întâlnire. Toate aceste funcții sunt disponibile și pe toate celelalte modele din gamă, prin adăugarea adaptorului LAN wireless ELPAP10.

De asemenea, conținutul va avea detalii excelente, cu nuanțe clare de negru care creează detalii bine definite ale umbrelor, datorită raportului de contrast de 15.000:1. De asemenea, pentru familiile care nu pot cădea de acord asupra a ceea ce vor viziona şi pentru cei care vor să îndeplinească simultan mai multe sarcini, adăugarea funcției de ecran partajat le permite să redea două lucruri în același timp şi chiar să combine divertismentul cu munca.

Proiectorul Epson EH-TW5210

Modelele EH-TW5350, EH-TW5300 şi EH-TW5210, care folosesc tehnologia 3LCD, dispun de un cip de anulare a zgomotului de imagine, care contribuie la furnizarea celor mai clare şi mai bine definite imagini de până acum. Cu o luminozitate pe alb şi pe culoare de 2.200 lumeni, proiectoarele sunt suficient de luminoase pentru a fi utilizate în condiții de lumină ambientală şi în timpul zilei, iar datorită difuzorului de 5 W pot fi folosite fără să fie necesare sisteme de sunet complexe.

Proiectorul EH-TW5350 oferă divertisment full HD pe o diagonală de până la 332 inci, iar privitorii pot observa nuanțe intense de negru, datorită raportului de contrast dinamic de până la 35.000:1. EH-TW5350 are integrată funcția Miracast pentru partajarea wireless de conținut de pe dispozitivele inteligente cu Android.

Proiectorul Epson EH-TW5350

Noile proiectoare presupun o întreținere minimă. Spre exemplu, dacă fiecare dintre cele opt modele din gama Epson Business vor fi folosite pentru a viziona un film în fiecare zi, ar dura 15 ani până când lampa sau filtrul ar necesita înlocuirea. De asemenea, cele trei proiectoare din gama Epson Home pot fi folosite pentru vizionarea în fiecare zi unui film pe ecran mare pentru următorii 11 ani, fără a schimba lampa. Gama completă de proiectoare va fi disponibilă pentru achiziționare începând cu luna octombrie.

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele