16 mart. 2015 | 13:18

Directorul Lenovo România: Nimic nu e mai personal decât telefonul, dar PC-ul nu moare

FEATURE
Directorul Lenovo România: Nimic nu e mai personal decât telefonul, dar PC-ul nu moare

Lenovo este cel mai mare producător de PC-uri din lume, dar și o companie care vinde mai multe dispozitive mobile decât computere clasice. Mai nou, a cumpărat Motorola și are șanse să crească și mai mult pe segmentul mobil. Totuși, Aurel Nețin, directorul Lenovo România, spune că este pripită anunțarea morții PC-ului și acesta încă are un mare avantaj.

În România, vorbim de câteva luni de smartphone-uri Lenovo și de tablete cel mult mid-level. Totuși, în China, o piață imensă pentru tehnologie, compania a reușit în 2014 să vândă mai multe dispozitive mobile decât PC-uri clasice. Și nu duce lipsă de noutăți pentru PC-uri, cum ar fi Yoga 3 Pro sau ThinkPad Helix, dar consumatorii obișnuiți au alte priorități.

„Este o realitate pe care n-o putem ignora. Aceste tablete și smartphone-uri sunt dispozitive pe care consumi conținut, nu pe care creezi. Ca să creezi conținut nu știu dacă tableta cu tastatură digitală rezolvă problema. De asemenea, companiile vor avea nevoie de PC-uri. Poți accesa datele companiei, poți fi online tot timpul de pe dispozitive mobile, poți avea reacții rapide în anumite momente, dar PC-ul nu va dispărea, pentru că ai nevoie de el ca să îți faci treaba“, spune Aurel Nețin, directorul Lenovo România. Acest PC care nu va dispărea, cum și-ar dori Lenovo și alți producători, este integrat în mișcarea „PCplus“.

aurel netin lenovo 2

„Formula «postPC» a apărut înainte de 2000, când internetul era în creștere și oamenii s-au gândit că dacă toți suntem online, atunci nu mai e nevoie de calculatoare. Drept urmare acum avem cloud, dar și acest domeniu avansează greu“, afirmă Nețin. Acesta folosește denumirea „PCPlus“ tocmai pentru că este mai potrivit interpretării actualelor tendințe din tehnologie. Conținutul creat pe un dispozitiv, poate fi accesat de pe toate celelalte. Totuși, unde ai acces la datele tale este în cloud, un mediu în care mulți oameni nu au foarte multă încredere.

„La noi lipsa de încredere vine și din simțul proprietății. După atâția ani de comunism oamenii vor să fie proprietari pe orice, chiar și pe datele lor. Iar în cloud, cei mai mulți își pun date care nu sunt atât de personale. Pe de altă parte, și dacă ai server la tine acasă tot poate fi accesat de cineva, dacă chiar vrea asta, dar omul crede că e mai sigur așa. Serverul e acolo, îl vede, poate să pună mâna pe el. Așa, undeva nedefinit, i se pare că oricine are acces la datele sale“, caracterizează Nețin neîncrederea oamenilor în stocarea online. Această dorință de a ține sub supraveghere bunul personal pare să fie și motivul pentru care oamenii investesc mai mult și mai des în telefoane decât în oricare alt dispozitiv.

Lenovo Vibe X2-1420

Tableta familiei, telefonul tău

„Se spune că smartphone-ul este cel mai personal computer, dacă se poate spune așa. Computerul din companie nu e al tău, tableta este un dispozitiv de familie, folosit de mai mulți membri, pe când telefonul e foarte apropiat de tine și, teoretic, ar trebui să-ți reflecte personalitatea. Vedem asta și în societate: primul lucru pe care îl faci când ajungi la restaurant, scoți telefonul și îl pui pe masă. Asta dăunează comunicării între oameni, dar îl și face cel mai apropiat dispozitiv de om“, explică Nețin. În egală măsură, nici tableta sau laptopul, nici PC-ul clasic nu vor fi la fel de portabile precum un telefon.

Conform Apple, cel mai nou pretendent la titlul de „cel mai personal dispozitiv“ este ceasul inteligent, în speță Watch. Totuși, acesta nu aduce nimic nou prin prezența sa, doar preia la încheietură ceea ce ai putea vedea pe telefon. Anul 2015, cu toți producătorii angrenați în cursa ceasurilor smart, se poate dovedi perioada de succes sau eșec pentru acestea.

Vorbeam la început despre tablete și cum compania are succes pe segmentul mobil. Totuși, în țări de tipul României are probleme cu prețul mediu de achiziție pentru tablete, mult sub 500 de lei. Asta duce la o canibalizare între producători, care, la rândul său, duce la dispariția brandurilor locale. Chiar dacă Lenovo oferă, în prezent, telefoane și tablete cu Android care nu concurează direct cu cele de vârf, își asigură un loc în piață pe care îl poate exploata mai târziu. Este o strategie pe care o mai observi la companii din China, precum Huawei, Xiaomi sau Oppo. Lenovo are avantajul renumelui din piața PC.

lenovo yoga 3 pro

Și mai este o realitate a tabletelor pe care Aurel Nețin o amintește. Oamenii le cumpără pe cele ieftine mai ales pentru copii. „În urmă cu doi ani, la o conferință Lenovo, un consultant independent ne-a spus că în intenția de achiziție era fie brandul, fie prețul, iar cât privește scopul pentru care o cumpără, cei mai mulți o alegeau pentru copii, să-i țină ocupați. Pentru ei, diferențele între tablete nu contează atât de mult“, spune Nețin.

Utilizatorii poate nu mai investesc în PC, dar statul da

Revenind la acea piață a PC-urilor care nu va dispărea prea curând, deși România nu este o piață matură, este în centrul unei realități profitabile pentru producătorii de hardware și furnizorii de software. Aceștia vor vedea o creștere în următorii doi ani datorită sectorului public. „De când n-au mai fost proiecte mari în sectorul public în România? Se fac aproape 10 ani. Aceste PC-uri ar trebui schimbate din două motive: vechime și că a expirat suportul pentru Windows XP“, spune Aurel Nețin. De la XP și Vista, cu investiții serioase până prin 2007-2009, au apărut și crescut Windows 7, Windows 8 și va fi lansat anul acesta Windows 10.

windows 10 1

Dacă utilizatorul obișnuit are un buget limitat, statul când schimbă infrastructura își permite să aloce sume mari de bani pentru acestea. De asemenea, vorbim de digitalizarea instituțiilor și a procedurilor din stat, iar aceasta tot pe echipamente IT se face. Iar Lenovo e un jucător global și încă n-au ajuns toate piețele din Africa, America Latină și Asia la saturația din Vestul Europei sau din SUA.

Directorul Lenovo n-a comentat lansarea Windows 10 din acest an, dar a spus că dacă în urmă cu câțiva ani vorbeam de dominația Windows – Intel, acum piața s-a schimbat și Microsoft are de lucru pentru a-și menține poziția. „Deocamdată, Android n-a ajuns să concureze direct cu Windows, dar bătălia se dă în experiența utilizatorului. Cea mai mare piață e cea consumer, iar dacă utilizatorul este familiarizat cu un anumit sistem de operare, s-ar putea să vină timpul în care cere același lucru la serviciu“, conchide Aurel Nețin. Windows 10 este primul sistem de operare Microsoft care va rula pe telefoane, tablete și PC-uri.

 

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele