Descoperirea de pe Marte: Google sărbătorește anunțul NASA

Descoperirea de pe Marte: Google sărbătorește anunțul NASA
Ștefan Neculai
13:26 29.09.2015

Google marchează anunțul NASA cu privire la descoperirea apei pe Marte cu un nou logo pe care internetul îl consideră adorabil.

Marte înlocuiește a doua literă O din Google, care este scris pe cerul înstelat al universului. Marte se rotește și devine personificată. Google a ales să evidențieze faptul că NASA a găsit apă pe Marte prin transformarea Planetei Roșii într-un personaj simpatic care bea apă dintr-un pahar. Odată ce termină apa, Marte se rotește și ne arată „spatele”, iar ciclul de rotație continuă.

Când accesezi animația, ești trimis direct către o pagină care îți afișează toate articolele care s-au scris în urma anunțului NASA despre descoperirea apei pe Marte, alături de alte informații despre Planeta Roșie.

Anunțul NASA de aseară a făcut publice dovezi clare conform cărora au fost găsite urme ale apei în formă lichidă pe Marte. Cercetătorii de la NASA au dezvăluit că suprafața planetei prezintă urmele unei ape curgătoare, asemănătoare unei lacrimi care se scurge pe obraz. Aceștia au studiat urmele de-a lungul fiecărei veri marțiene și au observat că deveneau din ce în ce mai mari, în timp ce iarna dispăreau complet.

În plus, anunțul NASA a mai dezvăluit că orice ar curge pe Marte este clar că hidratează sarea din sol. Cercetătorii au analizat cristale de sare în care au găsit molecule de apă. Deși nu știu câtă apă este, sau de unde provine, cei de la NASA au dezvoltat deja câteva terorii pe care urmează să le cerceteze.

Deși anunțul NASA a dezvăluit informații care se speculau de ceva vreme despre Marte, multe mistere rămân încă nerezolvate. Această descoperire îi ajută pe cercetători să se apropie de aflarea răspunsului la cât mai multe întrebări despre univers.

 

Etichete:
loading...