12 mart. 2015 | 14:37

Ce este Force Touch de la Apple. Compania care ne-a dat primul mouse vrea să renunțe la click

ACTUALITATE
Ce este Force Touch de la Apple. Compania care ne-a dat primul mouse vrea să renunțe la click

Una dintre cele mai interesante noutăți implementate de cei de la Apple pe noul MacBook este Force Touch. Dar ce înseamnă acesta?

Noul MacBook este un dispozitiv care a reușit să împartă întreaga comunitate tech în două mari tabere: una este de părere că noul laptop reprezintă viitorul tehnologiei, iar cealaltă consideră că sacrificiile pe care Apple le-a făcut depășesc cu mult beneficiile pe care le poate aduce un MacBook. O caracteristică ce a reușit, însă, să trezească curiozitatea tuturor este noua tehnologie Force Touch folosită de Apple la trackpad. Dar ce reprezintă Force Touch și ce impact ar putea avea ea asupra experienței de utilizare?

După cum scriu și cei de la Mac Rumors, Force Touch este capabil să diferențieze între o apăsare ușoară și una mai grea, ceea ce înseamnă că posibilitățile de interacțiune cu touchpad-ul se înmulțesc. Introducând Force Touch, Apple a fost nevoită să renunțe la structura vechilor trackpad-uri pe care apăsările în partea superioară era dificilă. Acum s-a apelat, în schimb, la patru senzori ce îi permit unui utilizator să apese oriunde pe suprafața touchpad-ului.

apple force touch

Cei patru senzori lucrează împreună cu un ”Taptic Engine”, un dispozitiv ce crează mișcare în linie dreaptă. Acesta detectează orice fel de apăsare și generează un feedback pentru ca utilizatorul să știe că acesta a fost înregistrat. În acest mod, utilizatorul are impresia că a efectuat un click, când de fapt niciun buton fizic nu a fost apăsat. Conform celor de la TechCrunch, acest lucru se bazează pe unele câmpuri de forță (lateral force fields).

Apple este compania care a reușit să popularizeze mouse-ul în anul 1984 odată cu lansarea Macintosh. Dar Apple nu a fost cea care l-a inventat, ci Xerox. În această privință, foarte cunoscută este relatarea jurnalistului Malcolm Gladwell. Acesta descrie cum Steve Jobs a vizitat la sfârșitul anilor 70 centrul de cercetare al Xerox în Palo Alto. Acolo, Jobs a fost impresionat de mouse-ul cu trei butoane dezvoltat de Xerox. Din păcate, prețul acestuia era de 300 de dolari. Cel care va duce Apple pe culmile succesului a ”împrumutat” conceptul, a angajat un designer să îmbunătățească design-ul, reducând costurile la doar 15 dolari. Astfel a luat naștere primul mouse cu adevărat popular, iar Jobs și-a demonstrat calitățile ce le-au făcut popular.

apple macintosh mouse force touch