Baloanele subacvatice ar putea fi soluția pentru criza de energie

Baloanele subacvatice ar putea fi soluția pentru criza de energie
13:46 25.11.2015

În timp ce fermele eoliene sau cele solare produc tot mai multă energie, devenind o importantă sursă de alimentare la nivel mondial, sursele de energie tradiţională, de multe ori, completează sursele regenerabile în timpul golurilor de disponibilitate, pe timp de noapte, spre exemplu, sau în orele de vârf.

Compania canadiană Hydrostor a inventat un sistem de baloane subacvatice, aflate sub presiune, ce ar putea stoca energia regenerabilă până când este nevoie, ceea ce ar putea reduce nevoia de motorină sau gaz ca o sursă calorică alternativă.

Reprezentanţii companiei consideră că această soluţie ar putea conserva energia pentru o perioadă de timp dublă față de cea mai performantă baterie pe care o avem astăzi şi la un cost mult mai mic. Primul experiment a fost deja realizat în Lacul Ontario, aproape de Toronto, în Canada, cu o serie de baloane stabilite la 55 de metri adâncime şi conectate la reţeaua electrică printr-o conductă, scriu cei de la Science Alert.

„Aerul comprimat e aici de aproape 40 de ani. Găsirea locurilor pentru a stoca aerul a fost problemă. Acum, căutăm mai mult de o mie de locaţii, întrucât vom folosi presiunea hidrostatică a apei”, a declarat CEO-ul Hydrostor, Curtis VanWalleghem.

Materialul folosit de baloane subacvatice, cunoscute din punct de vedere tehnic drept acumulatoare, este acelaşi folosit pentru a ridica navele scufundate de pe fundul oceanului, și anume aerul comprimat. Aerul comprimat e componenta principală a sistemului: excesul de energie este transformat în aer comprimat prin tehnologiile Hydrostor, în timp ce căldura generată de acest proces este stocată.

Presiunea naturală a lacului ar fi, apoi, folosită pentru a pompa aer înapoi prin pământ, pornind o turbină şi generând electricitate. Baloanele din Lacul Ontario sunt capabile să stocheze suficientă energie pentru a alimenta 330 case, iar dezvoltatorii sistemului spun că capacitatea acestora poate fi uşor extinsă.

„Suntem, acum, axaţi pe comercializarea acestei tehnologii la nivel global, pentru a răspândi soluţia noastră ecologică de stocare a energiei în ţările din întreaga lume. G20 vorbeşte despre reducerea nivelului de combustibili minerali până în 2050. Pentru a face acest lucru, sistemul nostru de energie electrică trebuie doar să depoziteze energia, aşa că nu vom mai avem nevoie de o cantitate atât de mare de motorină şi gaze naturale”, afirmă Curtis VanWalleghem.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI