Asus a prezentat ZenFone 2 Deluxe și ZenFone 2 Max: ce îmbunătățiri aduc noile versiuni

Asus a prezentat ZenFone 2 Deluxe și ZenFone 2 Max: ce îmbunătățiri aduc noile versiuni
19:29 03.09.2015

La IFA 2015, cei de la Asus au venit cu numeroase dispozitive interesante, două dintre acestea fiind ZenFone 2 Zoom și ZenFone 2 Max.

Două dintre dispozitivele Asus cele mai așteptate în cadrul IFA au fost noile versiune ale recentului vârf de gamă: ZenFone 2 Deluxe și ZenFone 2 Max. Ambele vin cu propriile îmbunătățiri, astfel că vom vorbi pe rând despre fiecare. Asus ZenFone 2 Deluxe, pe de o parte, nu aduce nimic nou din puncte de vedere al specificațiilor, fiind doar o variantă mai elegantă a predecesorului său. Spatele acestuia beneficiază de un design cu mai multe fațete, cei de la Asus scriind pe site-ul lor că ”acest concept pornește de la cristalele naturale”.

Asus Zenfone 2 Deluxe 1

De asemenea, după cum spun cei de la Phonearena, spatele își schimbă culoarea în funcție de unghiul din care îl priviți. Specificațiile sunt aceleași pe care le-ați văzut pe ZenFone 2. Telefonul va fi disponibil în două variante, una cu un procesor Intel Atom Z3560 de 1.8GHz și 2GB RAM, iar alta cu un procesor Intel Atom Z3580 quad-core de 2.3GHz și 4GB RAM. Ecranul de 5,5 inci cu o rezoluție Full HD va fi protejat de Gorilla Glass 3, iar camera foto principală de 13 megapixeli va fi însoțită de una secundară de 5 megapixeli.

Asus Zenfone 2 Max

De cealaltă partea, Asus ZenFone 2 Max nu păstrează specificațiile modelului standard, fiind, în mare parte, o variantă mai slabă. În afară de bateria de 5.000 mAh, aproape toate componentele sunt inferioare celor de pe ZenFone 2. Astfel, avem parte de un procesor Qualcomm Snapdragon 410 pe 64 de biți cu o frecvență de 1,2GHz, 2GB RAM și 8GB sau 16GB pentru stocarea datelor, în funcție de variantă. Din fericire, telefonul va avea, cel mai probabil, o autonomie foarte bună, beneficiind doar de un ecran HD. Cât despre preț și data lansării, nu există foarte multe informații în legătură cu cele două telefoane.