Smartphone-ul de top pe care l-ar putea avea Allview în curând

Smartphone-ul de top pe care l-ar putea avea Allview în curând
12:35 22.12.2015

Noul Gionee Marathon M5 Plus, lansat de curând în China, ar putea ajunge și în gama celor de la Allview.

După cum probabil știți, cele mai bune telefoane oferite de Allview sunt modele Gionee, care au fost supuse unui proces de rebranding. Modelul X2 Soul Mini, de exemplu, este chiar Gionee Elife S5.1, unul dintre cele mai subțiri telefoane din lume. Acum, chinezii au lansat un nou dispozitiv extrem de interesant, pe care sperăm să-l vedem în gama celor de la Allview în viitorul apropiat.

Gionee Marathon M5 Plus 1

Este vorba despre modelul Marathon M5 Plus, un telefon cu un ecran de 6 inci, care suportă o rezoluție Full HD. Având în vedere numele telefonului, este clar că avem de-a face cu un dispozitiv cu o baterie foarte puternică. Aceasta are o capacitate de 5.020 mAh, iar Phonearena menționează că o oră de încărcarea va fi suficientă pentru a garanta o autonomie de o zi, chiar și în condiții de utilizare activă.

Lista de specificații ar urma să fie completată de un procesor MediaTek 6753 octa-core cu o frecvență de 1,3GHz și un procesor grafic Mali-T720 GPU. În ceea ce privește memorie, utilizatorii vor avea acces la 3GB of RAM, iar pentru stocare vor fi disponibili 64GB. Acestora li se vor mai putea adăuga alți 128GB, prin intermediul slotului pentru carduri microSD. Pentru a realiza fotografii, vă veți putea baza pe un senzor principal de 13 megapixeli și pe unul frontal de 5 megapixeli.

Gionee Marathon M5 Plus 2

Dispozitivul nu va fi, însă, la fel de subțire precum X2 Soul Mini. Mai exact, acesta va avea o grosime de 8,4 milimetri. Gionee Marathon M5 Plus va debuta în magazine de Crăciun și va avea un preț de aproximativ 385 de dolari.

Gionee Marathon M5 Plus 3

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Etichete: