Tizen și implementarea sa aproape finală, la MWC 2014

Tizen și implementarea sa aproape finală, la MWC 2014
Radu Neagu
17:30 28.02.2014

Tizen este un sistem de operare dezvoltat în mare parte de Samsung, în colaborare cu alți producători de software și hardware.

Samsung Tizen
Foto: Playtech.ro (Samsung Tizen )

Tizen întârzie să apară ca variantă finală și cu un magazin complet de aplicații, însă în cadrul târgului de la Barcelona am putut vedea o serie de terminale preinstalate cu acest sistem de operare.

Interfața Tizen este destul de simplă și se îndreaptă în direcția în care merge și Android-ul, cu icoane mai puțin complexe și meniuri ușor de înțeles. Nu putem să nu observăm existența panoului de notificări și a meniului structurat la fel ca Touch Wiz UI de la Samsung, ba chiar și denumirile funcțiilor, care sunt la fel.

Interesant este faptul că Tizen își va găsi probabil locul și pe mai multe camere foto, NX-300m și NX-30 fiind detaliate pe un afiș din standul respectiv.

Aplicațiile erau destul de variate, însă sistemul de operare nu beneficiază de acces la magazinul Google Play și majoritatea celor instalate erau jocuri. Cei de la stand erau deschiși la colaborări cu producătorii de software și dezvoltatorii independenți. Așadar, dacă considerați că merită investiția de timp și de cunoștințe în acest sistem de operare nu trebuie decât să vă înregistrați pe site-ul oficial pentru a avea acces la SDK-ul lui Tizen, desigur după ce demonstrați că activați în acest domeniu de dezvoltare de software și semnați o serie de clauze de confidențialitate impuse.

Sistem de operare Samsung Tizen
Samsung Tizen
Tizen
Tizen
Samsung Galaxy  Tizen
Tizen
Samsung Tizen Based Camera
Tizen
Comentarii
loading...