Microsoft introduce o premieră mult aşteptată în Windows Phone Store

, 19 Apr, 12:30

Pentru că utilizatorii aplicaţiilor oferă cel mai bun feedback, în , dezvoltatorii vor putea de acum să şi răspundă la acele păreri.

Aplicatii interviu magazin virtual feedback

Indiferent dacă intraţi pe Windows Phone Store, AppStore sau Google Play, la fiecare aplicaţie mai populară veţi fi bombardaţi cu comentarii. Unele dintre ele sunt pozitive sau cel puţin constructive. Altele este evident că sunt scrise cu ură. Interesant este că nici un proprietar de magazin online nu s-a gândit să permită, până la această oră, să răspundă la critici.

Cei de la Microsoft sunt primii care au implementat în Windows Phone Store un sistem de dialog între utilizatori şi dezvoltatori. Astfel, dacă la un moment dat aţi sesizat un bug sau o vulnerabilitate într-o aplicaţie, puteţi fi avertizaţi în timp real de către dezvoltator că cea mai recentă versiune a respectivei aplicaţii rezolvă sesizarea voastră. Partea de proapagare a noului serviciu va mai dura o perioadă destul de lungă, până va ajunge la toate aplicaţiile disponibile pe platformă.

La capitolul detalii, merită să aveţi în vedere că dezvoltatorii nu vor putea vedea niciodată informaţiile voastre personale de comentator. În plus, dacă cineva devine agresiv, de o parte sau alta a baricadei, poate fi raportat la Microsoft pentru comportament îndoielnic.

Utilitatea acestui sistem de feedback este incredibilă. În timp, nu vom mai vedea afirmaţii aruncate în vânt în zona de comentarii, ci vom întâlni întrebări şi răspunsuri care s-ar putea să fie mult mai utile pentru noi ca posibili utilizatori ai aceloraşi aplicaţii. Secretul este ca toată lumea să rămână civilizată.

MicrosoftComments

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
loading...
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail