08 mart. 2016 | 07:01

Galaxy S7 Edge versus iPhone 6S Plus, Moto X Pure și Nexus 6P

ACTUALITATE
Galaxy S7 Edge versus iPhone 6S Plus, Moto X Pure și Nexus 6P

Cei care își achiziționează un smartphone exclusiv din punctul de vedere al performanței se vor bucura să vadă acest test comparativ, Galaxy S7 Edge versus iPhone 6S Plus, Moto X Pure și Nexus 6P.

Cel mai nou și atrăgător smartphone al momentului poate fi considerat fără echivoc Galaxy S7 Edge. Dotat cu cele mai noi tehnologii și un design atrăgător, noul terminal este pe lista preferințelor a multor internauți. Se pare însă că, cel puțin la capitolul viteză brută, cineva s-a gândit că ar fi bine să-l testeze alături de alte telefoane de top ale momentului – iPhone 6S Plus, Moto X Pure și Nexus 6P.

Creatorul clipului de mai sus este un utilizator de YouTube cu numele Jerome Ortega și, cu toate că v-ați aștepta că niște telefoane lansate anul trecut să fie reduse la zero de noul Galaxy S7 Edge, situația nu este atât de simplă. Per ansamblu, iPhone 6S Plus, lansat în ultimul trimestru al lui 2015, a ieșit pe prima poziție.

Dintr-un punct de vedere, putem afirma că astfel de teste nu reprezintă neapărat o comparație corectă, având în vedere că ambele rulează sisteme de operare. De asemenea, nu trebuie neglijată rezoluția ecranului, care în cazul Galaxy S7 Edge și a celorlalte dispozitive cu Android este mai mare decât a iPhone-ului 6S Plus, iar ca urmare necesită o putere de procesare mai mare pentru a fi randată. Ca urmare, acesta este încă un aspect care influențează performanța.

Dacă de ne rezumăm doar la dispozitive cu Android, Galaxy S7 Edge este liderul absolut al testului comparativ, cu toate că Nexus 6P a venit destul de aproape în aceleași circumstanțe. Ca urmare, dacă vă doriți cel mai sprinten terminal al momentului, Galaxy S7 Edge s-ar putea să fie câștigător, deși v-aș sfătui să mai așteptați câteva luni pentru ca un număr semnificativ de producători să-și lanseze propriile terminale cu Snapdragon 820. Utilizatorii de iPhone 6S Plus pot să fie împăcați pentru că au făcut o investiție foarte bună.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele