27 ian. 2015 | 16:04

Samsung Galaxy A5 – Nimic nou pe frontul coreean [REVIEW]

ACTUALITATE
Samsung Galaxy A5 - Nimic nou pe frontul coreean [REVIEW]

Samsung Galaxy A5 face parte din noua generație de dispozitive cu prețuri relativ scăzute prin care coreenii încearcă să atace sectorul mid-range.

Lucrurile nu au mers foarte bine pentru Samsung în ultimele luni. Problemele financiare și review-urile mai puțin bune ale unor telefoane importante și multe altele au fost doar câteva dintre problemele cu care coreenii au trebuit  să se confrunte. Una dintre criticile cele mai des aduse viza design-ul telefoanelor.

Cu mult înainte de lansarea modelului Galaxy S5, coreenii promiteau un nou design al telefoanelor, însă acesta întârzia să apară. Odată cu lansarea lui Galaxy Alpha, Samsung părea a fi găsit acel limbaj de design care i se potrivește cel mai bine și nu au ezitat să-l implementeze pe câteva noi modele. Printre acestea se numără Samsung Galaxy A5.

Samsung Galaxy A5 - review Playtech (4)

Luând în considerare toate aspectele, Samsung Galaxy A5 este evident o încercare de a lansa un telefon competitiv în sectorul mid-range. Prețul a fost redus grație specificațiilor mai slabe decât cele ale modelelor de top, iar design-ul a fost îmbunătățit. Chiar și cu performanțele reduse, Samsung Galaxy A5 se poate dovedi un competitor serios pe piața sa. Trebuie, însă, menționat un lucru foarte important. La acest moment, există telefoane care oferă specificații mult mai bune (cum ar fi un procesor Qualcomm Snapdragon 800) pentru un preț mai mic.

Preț: Samsung Galaxy A5 e disponibil la QuickMobile pentru 2.000 de lei (versiunea testată de noi) și 1.930 de lei versiunea single SIM.

Introducere – Samsung Galaxy A5

Probabil cel mai important lucru la Samsung Galaxy A5 este construcția. Samsung nu s-a abținut de la a folosi materiale de calitate, iar telefonul are un design ”metal unibody”. Astfel, nu mai avem parte de spatele din imitație de piele pe care l-am întâlnit la modelele precedente. De asemenea, Samsung Galaxy A5 are o grosime foarte mică. La cei 6,7 milimetri ai săi, este cu 0,2 milimetri mai subțire decât un iPhone 6. Chiar și așa, telefonul nu reușește să îți creeze impresia că ai de-a face cu un dispozitiv complet nou. Dimpotrivă, este similar cu majoritate telefoanelor noi de la Samsung.

Samsung Galaxy A5 - review Playtech (8)

Pe partea frontală, în partea de jos a display-ului se găsește ca de obicei butonul ”Home” încadrat de cele două butoane capacitive, unul pentru a vă duce la meniul precedent și unul pentru a vă afișa aplicațiile care rulează simultan. În colțul din dreapta sus avem camera foto secundară, iar lângă aceasta putem observa senzorii. Pentru Galaxy A5, Samsung a ales să renunțe la senzorul pentru recunoașterea amprentelor.

Pe partea din spate nu foarte multe s-au schimbat. Astfel, avem camera foto situată central în partea superioară, încadrată de difuzor și de flash. Butonul pentru aprinderea ecranului este situat pe latura din dreapta, alături de cele slotul pentru cartela nano SIM și cel pentru cardul microSD, iar butoanele pentru volum sunt în partea stângă. Pe latura inferioară avem portul microUSB și jack-ul pentru căști.

Samsung Galaxy A5 se simte bine în mână, lăsând impresia unui dispozitiv de calitate. Aici contribuie și marginile cromate ale telefonului, care se găsesc și pe partea din față, și pe cea din spate. Acestea sunt puțin cam ascuțite, fapt ce ar putea deveni deranjant la un moment dat.

Display-ul de pe Samsung Galaxy A5 este unul Super AMOLED de 5 inci cu o rezoluție HD. Deși nu impresionează prin densitate pixelilor (doar 294 pe inci), culorile sunt reproduse foarte bine, iar calitatea imaginii este una foarte bună. În cazul în care culorile vi se par prea puternice, există opțiunea de a le modifica din setări.

Lista specificațiilor este completată de un procesor quad-core Qualcomm Snadragon 410 de 1,2 GHz cu procesor grafic Adreno 306, 2GB RAM și 16GB capacitate internă de stocare a datelor care poate fi mărită prin intermediul unui card microSD.

Samsung Galaxy A5 - review Playtech (13)

Camerele foto au fost dintotdeauna unul din punctele forte ale celor de la Samsung, iar reușesc să ne impresioneze și de această dată. Astfel, Samsung Galaxy A5, deși este un smartphone mid-range, beneficiază de o cameră principală de 13 megapixeli foarte rapidă. Aceasta este capabilă să facă poze de o calitate foarte bună în condiții de iluminare bun, dar performanțele scad vizibil pe timp de noapte. Cea secundară este de 5 megapixeli.

Bateria are o capacitate de 2.300 mAh, iar datorită procesorului Snapdragon 410 și ecranului de 5 inci HD care nu consumă foarte mult, autonomia acesteia este foarte bună. După cum am mai spus, una din problemele telefoanelor subțiri este că de multe ori acestea se supraîncălzesc. Totuși, cu Samsung Galaxy A5 nu am observat nimic în neregulă, fiind puțin situații în care temperatura telefonului a fost peste cea normală.

Puncte pro – Samsung Galaxy A5

Design-ul este unul dintre punctele foarte ale telefonului. Într-adevăr, nu este ceva ce nu am mai văzut până acum la Samsung, dar impresia pe care ți-o lasă Galaxy A5 este cea a unui dispozitiv premium. Trebuie să recunoaștem că aici a contribuit extrem de mult implementarea unei construcții ”metal unibody”. Finisarea, de asemenea, a fost frumos, cu atenția la cele mai mici detalii.

Samsung Galaxy A5 - review Playtech (5)

Există, cu toate acestea, două aspecte care s-ar putea dovedi mai puțin plăcute. În primul rând, marginile sunt puțin prea ascuțite pe alocuri, iar zgârieturile se observă foarte ușor, furând din eleganța de care se bucură telefonul.

Performanțele sunt foarte bune pentru un telefon din categoria mid-range. Procesorul Snapdragon 410 se descurcă foarte bine cu majoritatea aplicațiilor, iar cei 2GB RAM garantează o experiență de multi-tasking foarte bună. TouchWiz a fost criticat permanent datorită ”lag-ului” care apărea în multe situații, dar la Samsung Galaxy A5 această problemă nu există. Astfel, navigare prin meniul telefonului este extrem de rapidă, iar deschiderea mai multor aplicații în același timp nu îl va încetini deloc. La partea audio, Samsung Galaxy S5 nu impresionează deloc, un singur difuzor plasat pe spate nefiind suficient pentru a concura cu telefoanele care au difuzoarele pe față.

Samsung Galaxy A5 - review Playtech (7)

Autonomia îl face ca, de cele mai multe ori, aceasta să reziste o zi și jumătate în condiții de utilizare normală. Aici, desigur, nu luăm în considerare și jocurile.

Puncte contra – Samsung Galaxy A5

Prețul este cel care trag Samsung Galaxy A5 în jos, fiind prea mare pentru un telefon din categoria mid-range. Mai mult decât atât, este ușor să găsești acum pe piață telefoane mai ieftine cu specificații mai bune. Telefonul este disponibil la un preț de aproximativ 1.930 de lei și este mai scump chiar și decât LG G3. Astfel, este greu de crezut că un Samsung Galaxy A5 mid-range va putea fi cu adevărat competitiv când este mai scump decât unul dintre cele mai bune telefoane Android de pe piață la acest moment.

Samsung Galaxy A5 - review Playtech (1)

Concluzie – Samsung Galaxy A5

Samsung Galaxy A5 este un pas în direcția potrivită pentru compania sud-coreeană, însă nu unul suficient de mare. Avem parte de un design foarte bun, metalul a fost folosit din abundență, performanțele sunt unele de invidiat în ciuda specificațiilor demne de un dispozitiv mediu, dar prețul este unul care cu siguranță nu va fi pe placul tuturor. Sunt vizibile eforturile celor de la Samsung de a scădea din preț, însă cred că ar fi putut să facă o treabă mai bună la acest capitol. Samsung Galaxy A5 are un potențial foarte mare și i-ar putea ajuta pe Samsung să iasă din situația mai puțin bună în care se găsesc acum.

De unde mai poți cumpăra Galaxy A5: Telefonul Samsung este disponibil și la eMAG: pentru 2.000 de lei ai modelul cu stocare de 16GB, single SIM, iar dacă vrei ceva mai ieftin, este disponibil Samsung Galaxy A3. De la Samsung, ceva mai special este Note Edge. Review-ul pentru acesta e pe „Playtech“ aici.

Samsung Galaxy A5 - review Playtech (16)