Oficial: Vechea ta chitară de plastic va funcţiona în Rock Band 4

, 18 Apr, 12:10

Dacă aţi investit de-a lungul anilor o sumă semnificativă de bani în instrumente pentru , vă veţi bucura să aflaţi că vor funcţiona şi în Rock Band 4.

Cu un pic de noroc, jocurile cu ritm vor reveni la modă în 2015. Până la sfârşitul acestui an vom avea parte de lansări importante atât din seria Guitar Hero, cât şi Rock Band. Diferenţa majoră între cele două se află în controllerele care vor fi compatibile cu ele. În timp ce pasionaţii de vor fi nevoiţi că investească în noi periferice sau să cumpere jocul împreună cu o chitară compatibilă, fanii seriei Rock Band vor fi privilegiaţi.

Daniel Sussman, directorul responsabil de dezvoltarea Rock Band 4 a detaliat într-un interviu recent că vechea voastră chitară de plastic achiziţionată în urmă cu aproape 10 ani va fi la fel de bună şi în noul titlu de la Harmonix. ,,Poziţia noastră este de a ne respecta clienţii şi banii cheltuiţi până acum de aceştia pentru a intra în acest domeniu. Cheltuiesc o avere pe jocuri, pe console, pe hardware şi suntem sensibili la asta.” Pentru a amplifica sentimentul de empatie, acelaşi Sussman se mândreşte cu propriul statut de gamer. ,,Şi noi ne jucăm acele jocuri. Cumpărăm aceleaşi lucruri. O lume în care ai nevoie de trei chitare diferite şi două seturi de tobe şi alte lucruri de genul ăsta… noi nu suportăm o astfel de lume.” În teorie, este foarte probabil ca noile accesorii ce vor fi lansate împreună cu Guitar Hero Live să fie compatibile şi cu Rock Band 4, dar Daniel Sussman a afirmat că trebuie să pună mâna pe ele înainte să se pronunţe pe marginea acestui subiect.

Lansarea Rock Band 4 a fost confirmată oficial luna trecută, iar jocul efectiv ar trebui să ajungă la posesorii de Xbox One şi PlayStation 4 până la finele acestui an.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail