Acest model matematic poate prezice revoluțiile, pornind de la o cauză care ne afectează pe toți

, 29 Mai, 12:00

Se întâmplă în Ucraina, Venezuela, Thailanda, Bosnia, Siria și nu numai. Revoluții, revolte și haos și manifestări violente, toate acestea ne arată că trăim într-o lune instabilă.

Un lucru pe care îl au în comun toate aceste națiuni și culturi disparate este prețul mare al produselor alimentare. Chiar dacă, la o privire superficială, acest lucru nu este definitoriu pentru o cultură, e unul dintre principalele motive pentru tensiunile dintre populație și sistem. Acum un an, un sistem complex de teorii realizate de cercetătorii de la New England Complex Systems Institute avertiza că dacă prețurile mâncării vor continua să crească, este foarte posibil să pornească revolte pe glob.

Unul dintre principalii autori ai studiului, Yaneer Bar-Yam, a realizat un tabel care arată că există o relație chiar mai strânsă decât s-ar fi crezut. De exemplu, în 2008, imediat după colapsul economiei au avut loc multe manifestări publice violente. În 2011, un bărbat din Tunisia și-a dat foc în semn de protest împotriva faptului că nu își mai putea permite să își hrănească familia, notează VICE.

Modelul realizat de Bar-Yam a prezis Primăvara arabă, seria de proteste care a adus un mare haos politic. Recent, modelul s-a dovedit din nou a fi precis. Desigur, există o sumă de factori care generează protestele, dar disperarea sărăciei și lipsei hranei este, în multe cazuri, factorul declanșator. „În unele cazuri, cum ar fi în Venezuela, legătura este foarte explicită, iar în altele mai puțin. Oricum, creșterile prețurilor alimentelor cauzează neliniște la nivel global. Țările se influențează unele pe altele”, a explicat Bar-Yam.

tabel

În Thailanda, prețurile au crescut constant în ultimii ani. În 2012, trendul îngrijorător al prețurilor a lansat un avertisment: cei săraci vor fi loviți puternic. Inflația a făcut costurile să crească în continuare în 2013. Astăzi, revoltele sunt la ordinea zilei. În Bosnia, rata de șomaj și foametea sunt motivele care au creat tensiuni puternice în ultimele luni, iar săptămâna trecută acestea au început să fie manifestate. Evenimente similare au avut loc în Siria și Brazilia.

Faptul că astfel de revolte au avut loc și în state bogate, precum Suedia socialistă, Brazilia și Chile evidențiază faptul că revoltele sunt la fel de posibile în locurile în care nivelul de trai este ridicat. În ceea ce privește trendul pentru lunile următoare, prețurile grânelor au scăzut, începând anul trecut cu porumbul. Acest lucru s-ar putea propaga în sistemul alimentar prin prețuri mai mici. Nu s-a întâmplat încă, dar ar trebui să aibă loc schimbări în viitorul apropiat. Potrivit lui Bar-Yam, astfel s-ar putea reduce tensiunile.

Totuși, ținând cont de modul în care funcționează sistemul alimentar global, această ameliorare nu garantează faptul că populația va avea suficientă mâncare. De exemplu, Ucraina a avut un record în producția grâului anul trecut, dar a exportat o bună parte din aceasta. Toate aceste importuri și exporturi, la nivel global, fac ca piața să fie vulnerabilă în fața modificărilor de costuri. Dacă prețurile nu scad, așa cum se preconizează, ar trebui să ne așteptăm la ce e mai rău.

 

Etichete:
Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail