Cum te ajută Facebook See First să vezi doar ce te interesează

, 21 Iul, 13:00

Facebook schimbă iar aplicația de Android și iOS, dar de data asta o să-ți placă pentru că te ajută să ignori oamenii pe care nu-i placi: http://bit.ly/1HeNGz4

Posted by playtech.ro on Thursday, July 9, 2015

Grație funcționalității See First, introdusă de Facebook în urmă cu două săptămâni, acum puteți alege ce conținut vă va apărea mai întâi în feed.

News Feed-ul din Facebook funcționează pe baza unor algoritmi extrem de bine puși la punct, însă în anumite momente chiar și acestea pot da greș. Astfel, iau naștere situații în care feed-ul este plin de actualizări de la persoane pe care nu le cunoașteți prea bine sau de la pagini care nu vă interesează chiar atât de mult.

Pe parcursul timpului, un număr din ce în ce mai mare de persoane s-au plâns în legătură cu acest lucru. După nenumărate like-uri anulate și unfollow-uri date, cei de la Facebook se pare că au ascultat, în sfârșit de utilizatorii serviciilor lor.

În general, Facebook selectează aproximativ o cincime din întreg conținutul care a fost postat în perioada în care un utilizatorul nu a fost activ. Selecția se face în funcție de câteva criterii importante: tipul de conținut pe care ați dat click în trecut, cât de des interacționați cu anumite persoane și cât de apreciate sunt paginile urmărite.

Cum poți utiliza ”See First”

În cursul lunii trecute, însă, rețeaua socială a început să testeze o nou funcție, denumită ”See First”. Aceasta permite oricui să selecteze persoanele și paginile ale căror postări vor apărea primele în News Feed. Probabil cel mai important lucru este că oricine poate utiliza ”See First” extrem de ușor, nefiind nevoie de un efort important din partea unei persoane. Varianta web și aplicația pentru iOS și Android au primit update-ul cu ”See First”, doar că pe Android ajunge mai greu și posibilitatea de a prioritiza care pagini sau persoane apar primele.

Ca să alegi să vezi informații cu preponderență de la o persoană sau o pagină, vă duceți pe acel profil și la Following alegi See First. Opțiunea Default se bazează pe algoritmul Facebook. Odată ce ați făcut acest lucru, pagina ar trebui să arate cum se poate vedea mai jos. Beneficiile, din câte se pare, ar fi mari pentru toată lumea, dar mai ales pentru utilizatori.

Facebook See First

”See First” pe iOS

Dacă aveți un dispozitiv Apple, puteți alege, cum spuneam mai sus, care pagini sau persoane sunt înaintea altora. Primul lucru pe care trebuie să-l faceți este să dați un click în dreapta jos pe butonul ”More”. Din lista care vi se va afișa ulterior va trebui să selectați ”News Feed Preferences”, iar apoi ”Prioritize who to see first”. Aici veți putea vedea o listă cu prietenii din listă și cu paginile pe care le apreciați.

Un click pe una dintre acestea va adăuga o stea albastră în dreptul pictogramei, ceea ce înseamnă că persoana sau pagina respectivă are acum prioritate față de restul. Puteți face acest lucru de câte ori doriți, însă este indicat să vă limitați la un anumit număr, altfel ”See First” își pierde scopul.

Noul News Feed pentru Facebook

Noutățile ”See First” pe web

Utilizatorii de Facebook prin site vor fi nevoiți să acceseze pagina principală, iar apoi să mute cursorul pe ”News Feed” din stânga. Lângă această opțiune vă va apărea o pictogramă rotundă, pe care va trebui să faceți click. În acel moment vor fi afișate preferințele în legătură cu feed-ul. Persoane, pagini, grupuri, aplicații ascunde, toate vor putea fi vizualizate. În dreptul fiecăreia apare ”Following”, iar dacă puneți cursorul pe acest buton, vă vor apărea și opțiunile ”See First” și ”Unfollow”. Nu trebuie decât să selectați pe cea dintâi pentru toate elementele care vă interesează și ați terminat.

See First Facebook Playtech

 

”See First” pe Android

Utilizatorii de dispozitive Android, însă, vor trebui să viziteze fiecare persoană și pagină în parte pentru a o adăuga pe lista celor privilegiate. Un click pe ”Following” și vor apărea opțiunile ”Unfollow”, ”Default” și ”See First”. Va fi disponibilă și opțiunea de a prioritiza, dar, ca de fiecare dată, iOS primește înainte cele mai noi opțiuni. Totuși, dacă alegeți câteva pagini și câteva persoane, acestea vor fi mai prezente în News Feed.

See First

Dacă vă întrebați cum arată un articol prioritizat, poza de mai jos este concludentă. Poți opri afișarea înaintea altora și prin acea stea albastră este marcată încadrarea paginii la See First.

see first

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail