După OnePlus 2, un nou smartphone OnePlus în 2015

, 04 Aug, 06:32

Deşi este aproape imposibil să puneţi mâna pe un OnePlus 2, au început deja zvonurile legate de un nou smartphone de la OnePlus.

În urmă cu câteva săptămâni s-a lansat oficial a doua generaţie de OnePlus. După vârful de gamă de anul trecut, compania asiatică a început propagarea celui de-al doilea smartphone cu specificaţii de top. Acesta poartă numele cât se poate de simplu, OnePlus 2. Dacă vă număraţi însă printre cei care nu vor un telefon cu o diagonală foarte mare, vă veţi bucura să aflaţi că se lucrează intens şi la un OnePlus Mini.

Cu un pic de noroc şi probabil top prin baza unui sistem foarte complex de invitaţii, până la sfârşitul lui 2015 ar trebui să putem achiziţiona un OnePlus Mini. Informaţia destul de ciudată nu este însă un zvon. Aceasta a fost confirmată oficial de co-fondatorul OnePlus, Carl Pei într-un interviu acordat zilele trecute celor de la USA Today. La o întrebare cât se poate de directă legată de lansare unui nou telefon până la finele anului, Pei a răspuns afirmativ. ,,Va exista un al doilea telefon anul acesta, până la finele anului. Preferabil până la Crăciun.” La capitolul specificaţii, din păcate, răspunsul nu a mai fost la fel de direct. ,,Ar putea fi sau nu mai performant decât OnePlus 2„.

Aceeași informație a fost confirmată inițial și în cadrul unui interviu acordat de Pete Lau publicației Adevărul.

În încercarea de a pune paie pe foc, acelaşi director al companiei a afirmat că este foarte impresionat de abilităţile iminentului telefon şi că a luat considerare posibilitatea de a-l folosi că smartphone-ul său principal, deşi versiunea comercială de OnePlus 2 i-a făcut decizia foarte dificilă.

Dacă aceste informaţii au legătură într-adevăr cu OnePlus Mini, este greu de speculat ce ar putea ascunde la interior respectivul dispozitiv. Iniţial s-a crezut că ar fi vorba de un terminal mainstream sau entry-level, dar atitudinea lui Carl Pei exprimată pe marginea ipoteticului aparat contrazice această ipoteză. Din fericire, în câteva luni vom afla răspunsul la aceste întrebări.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail