Akon luminează Africa: oferă electricitate pentru sute de milioane de oameni [VIDEO]

, 05 Iun, 15:18

Artiștii încearcă în mod constant să arate publicului și latura lor umană. De cele mai multe ori, este o strategie de promovare, dar în cazul lui Akon se pare că lucrurile sunt cât se poate de reale.

Cântărețul contribuie la construcția unei infrastructuri solare, începând din Bamako, Mali, urmărind să ofere energie solară pentru 600 de milioane de locuitori ai Africii.

Pe un continent unde razele soarelui strălucesc 320 de zile pe an, energia solară este cea mai bună variantă pentru a lumina milioanele de locuinţe, în special din zonele rurale, care nu beneficiază de o utilitate deja banală în Europa sau SUA. Cântăreţul cu origini senegaleze a lansat Academia Solară, prin care şi-a propus să instruiască mii de ingineri şi antreprenori de pe tot cuprinsul continentului, scrie Huffington Post.

“Avem soarele şi tehnologia necesară pentru a aduce electricitate în case şi comunităţi. Acum trebuie să consolidăm expertiza inginerilor din Africa”, spune Samba Baithily, unul dintre cei trei fondatori ai proiectului  Akon Lighting Africa, alături de Akon şi activistul Thione Niang. Asigurarea electricităţii va fi vitală pentru dezvoltarea continentului, aflat într-o permanentă luptă cu sărăcia. Nu ar însemna doar un ajutor pentru populaţie, ci şi asigurarea locurilor de muncă. “Va fi ca un efect de domino, dar în sens invers”, mai spun iniţiatorii campaniei care vrea să ofere energie solară Africii.

În prezent, Africa este continentul cu cea mai tânără populaţie, 70% din locuitori având sub 35 de ani. Primul mare pas va fi şcolirea tinerilor absolvenţi ai facultăţilor, în ajutor venind şi experţi europeni. Se va investi nu doar în energie curată, ci în capitalul uman. Mii de oameni vor şti cum să folosească tehnologia de ultimă generaţie, pentru ca mai apoi să o implementeze în ţările din care provin.

În prezent, 14 ţări se află în proiect. Akon nu va fi doar imaginea proiectului, ci investeşte şi o parte din banii câştigaţi din muzică în ultimii 15 ani. “E amuzant că toţi avem o mulţime de idei, dar nu le punem în practică, nu începem să facem ceea ce ne propunem. În acest caz, aşa a început. Ca o idee. Apoi am discutat cu toţi preşedinţii ţărilor, au văzut propunerea noastră şi s-au arătat interesaţi”, spune Akon, care şi-a petrecut primii ani ai copilăriei în Senegal, deşi s-a născut pe teritoriu american.

 

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail