Windows 10 ar putea fi lansat în vara anului 2015

, 06 Dec, 14:11

Windows 10, cel mai așteptat sistem de operare din această perioadă, ar putea apărea pe piață târziu în vara anului 2015.

Microsoft-Windows-10-Technical-Preview_thumb.jpg

Microsoft va lansa Windows 10 probabil în a doua jumătate a anului viitor. Până atunci, sistemul de operare va trebui să treacă prin mai multe etape, iar în ianuarie am putea asista la primul ”technology preview”. Alături de acesta ar putea apărea un preview al sistemului de operare Windows 10 care va fi utilizat de telefoanele Microsoft. După acestea, la începutul verii va fi disponibil un developer preview. Conform celor de la CNET, acest developer preview ar putea însemna doar mai multe informații furnizate în cadrul Build 2015,cel mai important eveniment Microsoft dedicat dezvoltatorilor, despre strategia companiei pe viitor.

Microsoft 10 va beneficia chiar și de Cortana, asistentul virtual al celor de la Microsoft. Cortana este echivalentul gigantului din Redmond pentru  și, în câteva luni, va fi reinventat complet pentru a ne impresiona din spatele noului Windows 10. Chiar dacă momentan nu știe prea multe limbi străine, dacă își va face treaba în engleză suficient de bine, importanța asistenților virtuali în sistemele de operare clasice, pentru desktop-uri, notebook-uri și hibride va crește radical. Puteți afla mai multe despre Cortana în Windows 10 pe Playtech aici.

cortanaherowindows-10_thumb.jpg

Windows 10 va introduce, printre altele, și noi gesturi pe care le veți putea realiza pe touchpad. Pentru că astfel de gesturi cu mai multe degete nu au fost niciodată destinate utilizatorilor obișnuiți nici pe Mac, oficialii Microsoft au insistat că vor face viața mai ușoară în special utilizatorilor avansați de PC care pun mare preț pe multitasking. Gesturile includ trei degete în jos pe touchpad pentru minimizarea tuturor ferestrelor, trei degete în sus pentru expunerea tuturor programelor deschise şi a desktop-urilor virtuale în format Task View și trei degete în stânga sau în dreapta pentru alternarea aplicațiilor pe care le aveți deschise în prim plan.

Vom afla mai multe despre viitorul Windows 10 pentru PC și despre varianta pentru dispozitive mobile în luna ianuarie a anului 2015, când Microsoft ne va oferi informații noi în legătură cu software-ul lor.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail