20 feb. 2014 | 08:43

Titlul de cel mai subţire smartphone la ora actuală ajunge la Gionee

ACTUALITATE
Titlul de cel mai subţire smartphone la ora actuală ajunge la Gionee

Cu toate că ne-am obişnuit să vedem astfel de titluri asociate unor branduri puternice, la această oră este creat de Gionee.gionee-slim amigo cel mai subtire

Până ieri nu am auzit niciodată de , iar acum acest brand asiatic reuşeşte două zile la rând să fie în centrul acţiunii.

Pentru că superlativele absolute nu trebuie niciodată neglijate, este foarte important să aveţi în vedere o performanţă foarte specială înregistrată de o creaţie a celor de la Gionee. Cu numele de Elife S5.5, acest aparat proaspăt anunţat al chinezilor are o grosime de doar 5,5 milimetri în cel mai gros punct al său şi este cu 0,25 milimetri mai subţire decât fostul deţinător al aceluiaşi titlu, Vivo X3. Pentru a aprecia şi mai bine această performanţă, aveţi în vedere faptul că un iPhone 5S este pur şi simplu bădăran la 7,6 milimetri, în comparaţie cu gadgeturile descrise mai sus. Deşi aţi fi tentaţi să credeţi că aceste dimensiuni sumare implică un compromis la baterie, în principiu, aveţi toate şansele să staţi ceva vreme fără grija prizei datorită acumulatorului de 2300 mAh.

În rest, vorbim de un display de 5 inci, un quad core la 1,7 GHz, 2GB de memorie RAM, o cameră principală de 13 megapixeli şi una frontală de 5 megapixeli. Deşi va rula implicit o versiune recentă de Android, acest lucru nu va fi foarte evident din cauza interfeţei Amigo ce va masca foarte bine creaţia celor de la Google.

Gionee Elife S5.5 este deja disponibil pentru precomandă în China la un preţ de 370 de dolari cu conectivitate 3G. O variantă identică, ca design şi configuraţie, ce va încorpora un modul pentru comunicaţii LTE va fi lansată în luna iunie a acestui an. În plus, în lunile următoare, Gionee s-a angajat deja să propage acest smartphone în peste 40 de ţări.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele