Noul vârf de gamă AllView: X1 Xtreme – Tentație înainte de MWC, disponibilitate… peste o lună

, 19 Feb, 00:17

Cu toate că am renunţat de mult să ţin pasul cu ritmul alert de , X1 Xtreme merită cu siguranţă atenţia vânătorilor de specificaţii, cel puțin în acest moment.

Allview x1 xtreme smartphone high end gionee elife e7

Cei mai mulţi dintre noi îşi aleg un nou smartphone din două motive. Primul constă în preferinţa pentru un anumit brand şi vârfurile de gamă ale aceluia. sau Galaxy S reprezintă argumente clare pentru această filozofie. Al doilea motiv implică specificaţii de top, atât. Indiferent cine produce un telefon, cineva îl cumpără, atâta timp cât frecvenţa procesorului acestuia, numărul de megapixeli de la cameră, rezoluţia ecranului, spaţiul de stocare sau cantitatea de memorie RAM sunt cele mai mari.

Allview încearcă să se încadreze în a doua categorie prin intermediul noului Xtreme, pe care îl veţi putea achiziţiona la un pret de 2.000 de lei. Deşi cei mai mulţi dintre voi la auzul sumei deja au închis pagina şi se uită după un Samsung, un Sony, un LG, un Apple sau un HTC. Dacă vă aflaţi printre cei care au rămas, aş putea spune că nu veţi fi dezamăgiţi.

X1 Xtreme este un smartphone construit în jurul unui display japonez IPS FullHD de 5,5 inci protejat cu Gorilla Glass 3. Marginea ultra subţire a panoului se reflectă într-un ecran ce acoperă 77,5% din suprafaţa frontală a dispozitivului. La interior, are un procesor quad core Snapdragon 800 tactat la 2,15 GHz, ajutat de 3GB de memorie RAM şi 32GB de memorie internă. Camera principală este de 16 megapixeli şi camera frontală este de 8 megapixeli. Suportă NFC şi HD Voice, iar amplificatorul Yamaha asistat de tehnologia DTS ar trebui să vă lase cu gura căscată prin performanţa sa audio.

Deşi este imposibil să verificăm această afirmaţie, managerul general Allview, Lucian Peticilă, se mândreşte în comunicatul de presă cu faptul că X1 Xtreme depăşeşte în AnTuTu Benchmark orice alt smartphone modern la ora actuală, obţinând scorul de 34.700 puncte.

Allview X1 Xtreme design

Există însă un „mic detaliu” care schimbă toată perspectiva asupra noului smartphone Allview. X1 Xtreme va fi disponibil pe piață începând cu 31 martie. Problema este că, între timp, săptămâna viitoare ne așteaptă Mobile World Congress 2014, cel mai important târg de tehnologie mobilă, în cadrul căruia marile companii internaționale vor lansa dispozitive de vârf. Cu toate că aştept să testez cu propriile-mi mânuţe aparatul Allview, mi se pare interesant faptul că, deşi telefonul va putea fi cumpărat peste mai bine de o lună, compania braşoveană a optat să-l anunţe acum. Nu de alta, dar după MWC, adică la momentul disponibilității efective, nu cred că va mai fi valabilă afirmaţia ,,primul în AnTuTu Benchmark.”

Săptămâna viitoare vă vom ține la curent cu noutățile venite la Mobile World Congress, eveniment la care Playtech.ro este partener media, singurul din România, pentru al doilea an consecutiv.

Allview x1 xtreme smartphone high end

Update: Deşi titlul ,,cel mai performant smartphone” deseori nu stă prea mult în aceeaşi curte, în cazul celor de la Allview nu au trecut nici 24 de ore până când am aflat că există un terminal identic ca şi configuraţie şi design cu aparatul braşovenilor. Acesta poartă numele Gionee Elife E7 şi vine cu o cameră principală de 16 megapixeli, o cameră frontală de 8 megapixeli, 32GB spaţiu de stocare, 3GB RAM şi acelaşi ecran protejat cu Gorilla Glass generaţia a treia. Până şi SoC-ul folosit, Qualcomm Snapdragon 800. O fi acelaşi?..

Allview X1 Xtreme versus Gionee Elife E7

Cu toate că astfel de evenimente sunt regretabile, ele sunt inevitabile, în contextul în care aceeaşi fabrică din China produce probabil ambele aparate.

 

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Daca are aceleasi piese ca si alte telefoane, dar cu pret mai mic, de ce nu? Daca sunt unii atat de ingramditi incat cumpara dupa nume, e treaba lor.

Poate trebuiau sa fie mai originali, sau nu sa fure numele de la altii. X7, X8 de la Evolio le spune ceva?
http://www.evolio.ro/stiri/evolio-prezinta-tableta-romaneasca-de-7-cu-cea-mai-inalta-rezolutie.html

Telefonul este Gionee Elife E7, este deja pe piață, costă 316 euro și va fi importat de AllView sub marca proprie.

Nu este o noutate faptul ca smartphone-urile Allview sunt identice cu cele ale Gionee, aruncati o privire la Gionee pe site. Cred ca orice proprietar de smartphone Allview a descoperit asta daca a cautat accesorii(mai ales huse care sa nu aiba un pret ridicol de mare) pentru mobil in afara site-ului Allview. Din cate stiu, Allview p5 se gaseste sub cel putin alte doua nume.

AAa, sa inteleg ca si telefonul e o copie dupa Gioneee.
Numele e furat de la Evolio, deci sunt mari plagiatori astia de la Allview.

e acelasi telefon , e doar rebranduit in romania sub numele allview

nu sunt palagiatori, aceste telefoane sunt produse in china si sunt distibuite sub diverse nume in functie de tara, si sa nu crezi ca sunt sigurii (Apple,Samnsung,…)toate firmele mari inporta telefoane din china, dar doar ca allview nu are bani sa cumpere dreptu de rezervare al telefonului asfel incat sa fie distribuie decat de ei.

Urate fazele astea cu furtul de denumiri. Evolio si-a lansat gama de tablete Xtreme inca din decembrie, asa ca…

Of chiar nu inteleg faza asta cu denumirea produsului! Mi se pare stupid sa spui ca ‘eu am fost primul’, sau ‘aia au fost primii’. Ce conteaza? La urma urmei telefonul asta este unul dintre cele mai bune de pe piata, si nu o spun eu ci especificatiile pe care le detine.

Nu avem producatori autohtoni, exista doar importatori care lanseaza produse chinezesti pe piata locala sub brandul propriu gen Allview, Evolio, Utok, E-boda, Serioux … Ceva similar se intampla si cu operatorii GSM care vand telefoane sub marca lor(vezi Orange, Vodafone).
Alt exemplu este marele producator taiwanez HTC, care inainte de a se impune pe piata, se gasea prin lume sub diverse sigle SPV, Qtek, i-Mate, MDA, XDA, in functie de distribuitorii locali.

Foarte misto telefonul. Are specificatiic de top sie ste unul dintre cele mai bune telefoane de pe piata. Imi place ca are un ecran generos si este la un pret foarte bun.

Mie imi plac cei de la Allview . Mi se par intuitivi si consider ca vin pe piata cu produse foarte ok si la preturi foarte bune. Telefonul asta chiar isi merita banii.

Vlad Andriescu

Ai avut vreodată un Allview? Cum stă la fiabilitate?

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail