Românul care deține cel mai vechi laptop din lume îl vinde. Cât costă această piesă de istorie?

, 09 Oct, 14:21

Iosif Bondici, din Satu Mare, deţine un exemplar din cel mai vechi laptop din lume, modelul Epson HX-20. Acum, el vinde laptopul, dar „Playtech“ i-a aflat povestea înainte de acest moment.

DSC_0032

Iosif Bondici este profesor de electronică și vrea să vândă aparatul încă funcţional pentru a-şi cumpăra un laptop modern. Epson HX-20 este considerat primul computer portabil din lume. A fost anunţat în anul 1981 şi lansat comercial la nivel mondial în 1983. Bondici deține aparatul de doi ani. El a primit laptopul cadou din partea fiului său, care ştia că este pasionat de electronică. Calculatorul, o veritabilă piesă de muzeu, a fost găsit abandonat în Italia, într-una dintre clădirile fabricii unde lucrează fiul bărbatului.

DSC_0009

Laptopul Epson HX-20 este de dimensiunea unei coli A4, cântăreşte 1,5 kilograme şi este în stare perfectă de funcţionare. Cu toate acestea, Iosif Bondici vrea să vândă aparatul, pe care cere 1.000 de euro printr-un anunț publicat pe tocmai.ro. Cu acești bani el doreşte să-şi cumpere un laptop performant, modern. „Vreau să-l vând pentru că nu ştiu ce aş putea face cu el. Poate există vreun colecţionar căruia i-ar fi de mai mare folos. Eu măcar cu banii aceştia aş putea să-mi achiziţionez un laptop modern“, a declarat acesta pentru „Adevărul“.

Primul laptop din lume, prezentat la Playtech TV

Pentru ce este recunoscut Epson HX-20

Epson HX-20 este primul laptop din lume și a apărut pe piață la începutul anilor ’80. Publicația „BusinessWeek“ l-a denumit a patra revoluţie în materie de calculatoare personale. Epson HX-20 are o tastatură full-transit cu 68 de taste, baterii reîncărcabile nichel cadmiu și 16 KB memorie RAM, cu posibilitate de upgradare la 32 KB. Laptopul are ecran LCD care afişază doar patru rânduri de text simultan. Mai este dotat și cu o imprimantă cu hârtie de mărimea unui bon fiscal şi o minicasetă ca dispozitiv de stocare.

DSC_0031

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Omu cu Lopata

Parca am mai citit un articol despre tipul asta, nu inteleg de ce ii faceti reclama pe gratis…
HX-20 a fost produs in serie mare si se gasesc multe exemplare care inca functioneaza pe piata. Unul inca sigilat nu este mai mult de 400 euro, iar unul desfacut care functioneaza e mai putin de jumatate.

pai ce sa faca romanu in italia? „gaseste” laptopuri! dupa care are si pretentii la un laptop performant de 1000 de eur, ca unu la 250 de eur nu merge! vise placute

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail