Nebunia chinezilor: au făcut milioane, pornind de la 300 de dolari și OnePlus One. Care e secretul?

, 08 Noi, 11:28

OnePlus One a fost cumpărat în 500.000 de unități, dar fără reclamă cu milioane de dolari. Chinezii de la OnePlus explică acum cât au cheltuit și cum.

oneplus one

FOTO TechnoBuffalo

OnePlus One a fost telefonul care a atras atenția anul acesta fără să fie vândut de o companie mare, ba chiar este un startup, și fără să aibă bugete imense de marketing. Compania OnePlus a spus deja că a vândut 500.000 de unități și până la finalul anului speră să ajungă la un milion de bucăți. N-au reușit însă această performanță prin telefoane ținute în magazine sau la operatori, ci vândute printr-un sistem prohibitiv de invitații și de precomenzi. Cofondatorul Carl Pei a explicat acum câți bani au băgat în reclame.

„În mod normal, când lansezi un telefon există un interes foarte mare în prima lună, apoi în a doua și a treia vânzările încep să scadă rapid. Pentru OnePlus, dacă te uiți la statistici, vânzările continuă să crească“, a declarat Carl Pei pentru Forbes. Au reușit asta investind în marketing mai puțin decât costă un One, adică 300 de dolari. „Toți banii au fost cheltuiți pe diverse reclame în Facebook. Vedem acum că am atins o masă de utilizatori care ne ajută și ne transmit mesajul mai departe“, a mai adăugat Pei.

Un review pentru OnePlus One


În fapt, OnePlus s-a remarcat tocmai prin sistemul de invitații și prin faptul că telefonul n-a fost la liber. Carl Pei a mai spus că nu fac prea mulți bani pe baza acestui smartphone, sub 10 dolari per unitate, iar profitul în viitor va proveni din altă parte. „Accesoriile vor fi esențiale. Am reușit să creăm un brand pe care fanii îl apreciază. Dacă reușim să creăm produse de lifestyle și accesorii personalizate, atunci cred că vom reuși“, a mai spus fondatorul.

OnePlus One are un hardware de top, cu procesor Snapdragon 801, cu 3GB de memorie RAM și 64GB spațiu de stocare, iar prețul este de 350 de dolari. Spre comparație, modelele concurente încep de la 500-600 de dolari, indiferent că sunt cu Android, iOS sau Windows Phone. OnePlus One rulează CyanogenMod, o versiune modificată de Android, și este actualizată regulat. Povestea completă a companiei OnePlus, cum a colaborat cu Oppo și de ce a ales sistemul de invitații este aici, pe Playtech.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail